INCIDENT în Golful Oman: Iranul a depistat un submarin militar și crede că este unul al SUA

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 14-01-2021

Actualizat: 14-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres

Forţele Navale iraniene au detectat un submarin militar străin în Golful Oman, în cursul unor exerciţii militare, iar submersibilul, care probabil este american, s-a îndepărtat imediat după somaţii, anunță MEDIAFAX.

Submarinul militar neidentificat a încercat să se apropie de zona în care nave militare iraniene efectuau manevre, în Golful Oman. Submersibilul s-a îndepărtat imediat după ce a fost localizat, anunţă Forţele Navale iraniene, citate de agenţia Tasnim.

Elicoptere militare iraniene au filmat submarinul străin şi l-au somat. Potrivit Forţelor Navale iraniene, este vorba de submarinul militar american USS Georgia.

Forţele Navale iraniene au efectuat teste cu rachete în Golful Oman, în contextul tensiunilor cu Statele Unite.

Citește și: Florin Cîțu EVITĂ să comenteze DESFIINȚAREA SIIJ: Pentru noi, prioritar e să scăpăm de MCV

Potrivit site-ului NavalNews.com, în imaginile difuzate de autorităţile iraniene apare un submarin militar din clasa Ohio, fiind vorba, cel mai probabil, de submarinul american USS Georgia (SSGN 729).

Submarinul USS Georgia a fost trimis pe 21 decembrie 2020 în Golful Persic, fiind escortat de alte nave militare americane. Statele Unite nu au anunţat unde se află submarinul în acest moment.

Relaţiile dintre Statele Unite şi Iran sunt tensionate, din cauza programului nuclear iranian şi a activităţilor balistice. Washingtonul este nemulţumit de influenţa Iranului asupra unor ţări din Orientul Mijlociu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri