Incident ȘOCANT la Vaslui: un șofer a dat intenționat peste un polițist și l-a târât peste 50 de metri

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 23-05-2019

Actualizat: 23-05-2019

Article thumbnail

Sursă foto: jurnalmm.ro

Un poliţist din cadrul Postului de Poliţie Muntenii de Sus ar fi fost accidentat, marţi, în mod intenţionat de un şofer pe care îl oprise în trafic.

Citește și: NEBUNIE în PSD! Lider important o spulberă pe Dăncilă: 'Doar nu o să facem CEX să priceapă și doamna!' - SURSE

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, poliţistul a oprit un conducător auto pe DN24, dar acesta refuzat legitimarea şi l-a acroşat pe poliţist, târându-l aproximativ 50 de metri. 

"Incidentul a fost anunţat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat colegi care vor efectua cercetări pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs evenimentul. Colegul nostru a fost târât aproximativ 50 de metri, este conştient, acuză dureri la membrele inferioare şi urmează să fie supus unor investigaţii medicale", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă. 

La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri