Incident Polonia | Se activează articolul 4 din Tratatul NATO? Ce prespune acesta

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 15-11-2022

Actualizat: 16-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: spotmedia.ro

Activarea Articolului 4 din Tratatul NATO de către Polonia ar duce la consultări oficiale ale aliaţilor. Articolul acoperă scenariul în care un stat membru se simte ameninţat de o altă ţară sau de o organizaţie teroristă, dar nu înseamnă că vor exista presiuni directe pentru a acţiona, transmite The Guardian, citat de news.ro.

Purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Muller, a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă că guvernul se gândeşte dacă să declanşeze articolul 4 în urma exploziei din Przewodów. Acest lucru ar însemna că membrii NATO se vor consulta cu privire la acţiunile ulterioare.

Articolul 4 din tratatul NATO acoperă scenariul în care un stat membru se simte ameninţat de o altă ţară sau de o organizaţie teroristă.

Clauza din tratat prevede: "Părţile se vor consulta ori de câte ori, în opinia oricăreia dintre ele, integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea uneia dintre părţi este ameninţată".

Cele 30 de state membre încep apoi consultări oficiale la cererea membrului ameninţat. Discuţiile analizează dacă există o ameninţare şi cum să o contracareze, iar deciziile sunt luate în unanimitate.

Cu toate acestea, articolul 4 nu înseamnă că vor exista presiuni directe pentru a acţiona. Acest mecanism de consultare a fost declanşat de mai multe ori în istoria NATO. Un exemplu este cel de acum un an, când soldaţi turci au fost ucişi într-un atac dinspre Siria. În acel caz, NATO a decis să se consulte, dar nu a luat nicio măsură.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri