Incidente la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului - Peste o sută de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 26-11-2018

Actualizat: 26-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Peste o sută de persoane dintre cele care au participat la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului au avut nevoie de îngrijiri medicale, zece fiind stransportate la spital, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov.

Potrivit sursei citate, 110 cazuri medicale s-au înregistrat la Catedrala Mântuirii Neamului, în urma cărora zece persoane au fost transportate la spital.

CSM dă verdictul - Procurorul care a urcat băut la volan și a produs un accident în Capitală, la un pas de suspendare

Dispozitivul de intervenţie a cuprins autospeciale de stingere, ambulanţe SMURD, autospeciale pentru victime multiple şi punct de comandă mobil, au mai precizat reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov.

Credincioşii au stat ore în şir în frig pentru a participa la cereminia de sfinţire a Catedralei Mânturirii Neamului, dar şi pentru a ajunge să intre în Altar.

Slujbele au început duminică dimineaţă, iar după ora 14.00 credincioşii au putut intra în lăcaşul de cult, mulţi dintre ei îmbrâncindu-se pentru a înainta.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri