Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Inconștienții urcă pe munte: 18 dintre persoanele salvate în ultimele 24 de ore au ajuns la spital

31 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 18 au ajuns la spital, anunţă duminică Dispeceratul Naţional Salvamont.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 32 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor.

Cele mai multe apeluri, 9, au fost primite de Salvamont Voineasa, 7 de Salvamont Lupeni, 4 apeluri de Salvamont Gorj, 3 de Salvamont Sinaia, câte 2 apeluri de Salvamont Municipiul Brașov și Salvamont Maramureș, respectiv câte unul de Salvamont Cluj, Salvamont Borșa, Salvamont Prahova, Salvamont Sibiu și Salvamont Predeal.

„În cazul acestor intervenții au fost salvate 31 persoane, dintre acestea 18 fiind predate la Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. S-au mai primit 47 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile”, anunţă duminică Dispeceratul Naţional Salvamont.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.