Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

INCREDIBIL Ce făcuse atacatorul din Las Vegas cu două săptămâni înainte de masacru: Iubita sa a dezvăluit totul

twitter.com
atacator las vegas

Prietena atacatorului din Las Vegas susţine că ea nu ştia nimic din planul funest al lui Stephen Paddock, care a ucis duminică 58 de oameni şi a rănit alţi 489, unii dintre aceştia din urmă primind miercuri vizita preşedintelui american, Donald Trump, transmite AFP.

Marilou Danley afirmă, într-o declaraţie citită de avocatul său la Los Angeles, că ea îl cunoştea pe Stephen Paddock doar ca un bărbat "amabil, atent, liniştit", cu care îşi imagina viitorul.

"El nu mi-a spus nimic vreodată" care să lase să se întrevadă "că ceva oribil urma să se întâmple", a adăugat ea, conform Agerpres.

Citește și: Vladimir Putin se îndreaptă spre o reușită ISTORICĂ: Niciun politician din Rusia nu a mai făcut așa ceva

Danley povesteşte că, în urmă cu circa două săptămâni, Paddock i-a spus că i-a găsit "un bilet ieftin pentru Filipine", îndemnând-o să facă o vizită familiei sale. "Ca toţi filipinezii care trăiesc în străinătate, eram fericită la ideea de a mă întoarce acasă şi a mă întâlni cu familia şi prietenii", continuă declaraţia femeii.

Ajunsă acolo, el i-a transferat o importantă sumă de bani - 100.000 de dolari conform unor informaţii apărute în presă - "spunând că aceasta este pentru ca eu să cumpăr o casă pentru mine şi familia mea".

Marilou Danley spune că era recunoscătoare, dar îngrijorată ca "această călătorie neaşteptată" în ţara sa natală, urmată de banii primiţi, să nu reprezinte "o manieră de a rupe" relaţia cu ea, însă nu a bănuit vreodată că partenerul său "plănuia violenţe împotriva cuiva".

În vârstă de 62 de ani, femeia a revenit la Los Angeles marţi seara "ştiind că FBI şi poliţia din Las Vegas doreau să discute" cu ea.

Marilou Danley s-a declarat "devastată de morţii şi răniţii" în urma atacului, "ca mamă şi bunică" fiind cu inima alături de toţi cei ce au pierdut pe cineva apropiat.

Citește și: Cea mai mare TEMERE a fost CONFIRMATĂ: Ce ARMĂ LETALĂ a folosit regimul sirian împotriva propriilor cetățeni

În această fază a anchetei, ea nu a fost arestată sau inculpată, poliţia contând pe ea pentru a înţelege ce l-a determinat pe prietenul său să comită masacrul de duminică noaptea.

În Las Vegas, Stephen Paddock, în vârstă de 64 de ani, a reuşit să ocolească toate măsurile luate pentru a proteja locul concertului de muzică country pe care l-a vizat. El s-a instalat la înălţime, la cel de-al 32-lea etaj al unui hotel situat chiar în faţă, 'împroşcându-i' pe cei peste 22.000 de spectatori cu o ploaie de gloanţe, ucigând cel puţin 58 de oameni şi rănind aproape 500.

El s-a sinucis înainte ca poliţia să intre în camera sa, iar motivele atacului rămân neelucidate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.