Incredibil ce subvenții de la buget au primit partidele politice din România în luna martie: Sumele defalcate sunt scandaloase!

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 02-04-2019

Actualizat: 02-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: casoteca.ro

Autoritatea Electorală Permanentă a virat, în luna martie, subvenţii în valoare totală de 13.350.939,91 lei în contul partidelor politice, potrivit datelor comunicate marţi de AEP.

Valoarea subvenţiei virate de AEP în contul fiecărui partid politic, în luna martie, este repartizată astfel:

* Partidul Social Democrat - 7.597.299,16 lei

* Partidul Naţional Liberal - 3.480.796,01 lei

* Uniunea Salvaţi România - 1.023.607,55 lei

* Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor - 756.587,15 lei

* Partidul Mişcarea Populară - 492.650,04 lei

AEP precizează că acordarea subvenţiei lunare de la bugetul de stat Uniunii Naţionale pentru Progresul României, determinată potrivit legislaţiei în domeniu, s-a suspendat prin decizia preşedintelui AEP din 2016 şi va fi păstrată în sumă de mandat potrivit prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri