Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

INCREDIBIL - Fostul sef al Bancorex va primi despagubiri uriase

Razvan Temesan
Fostul presedinte al Bancorex (intre timp a fost falimentata), Răzvan Temeșan va primi despăgubiri de 4,7 milioane de euro, salarii restante din momentul când a fost concediat. Tribunalul Bucureşti a decis ca fostul preşedinte al Bancorex Răzvan Temeşan să primească de la Banca Comercială Română (BCR) peste 4,5 milioane de euro, ceea ce reprezintă drepturile salariale din momentul în care acesta a fost concediat, decizia instanţei nefiind însă definitivă. Prin această decizie, Tribunalul Bucureşti obligă BCR să-i plătească lui Răzvan Temeşan drepturile salariale aferente perioadei cuprinse între 27 februarie 2009 şi 9 septembrie 2014, în cuantum de 70.000 de euro lunar, potrivit Mediafax. Suma trebuie achitată în echivalentul în lei la cursul oficial al Băncii Naţionale din ziua plăţii efective, sume care trebuie să fie actualizate cu rata indicelui de inflaţie la data plăţii efective. „Obligă pârâta să plătească reclamantului contravaloarea dobânzii legale aferentă sumei cu titlu de drepturi salariale datorate pentru perioada 27 februarie 2009 - 9 septembrie 2014, începând cu data de 27 februarie 2012 până la data plăţii efective. Constată calitatea de salariat a reclamantului în perioada 07 aprilie 2007 - 9 septembrie 2014, în raport cu pârâta, pe funcţia echivalentă în organigrama BCR cu cea de director general exercitată de reclamant în cadrul BANCOREX, cu salariul lunar echivalent în lei, de 70.000 de euro pentru perioada cuprinsă între 27 februarie 2009 şi 9 septembrie 2014“, se arată în decizia luată marţi de Tribunalul Bucureşti.  

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.