DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

INCREDIBIL! Judecătoarea Grădinescu, mama uneia din elevele care a organizat un eveniment de promovare a LGBTQ, desemnată în BEJ Vrancea pentru referendum

wsaz.com
gay

Mariana Grădinescu, judecătoarea din Focșani a cărei fiică s-a numărat printre organizatoarele evenimentului din 24 februarie a. c., a fost desemnată astăzi președinte al BEJ pentru referendum. Grădinescu chiar a participat la evenimentul cu transexualul Patrick Brăila, cel care i-a îndemnat pe elevii prezenți să-și imagineze că el sau alții pot fi orice, numai băiat sau fată nu.

În contextul în care Mariana Grădinescu a participat la acel eveniment, a avut fiica printre organizatori, iar comentariile acestea au fost extrem de jignitoare la adresa celor care au contestat evenimentul, ar fi fost de așteptat ca judecătoarea în cauză să se abțină de la a participa la tragerea la sorți desfășurată astăzi la Tribunalul Vrancea. Incompatibilitatea morală este evidentă în acest caz.

Din informațiile noastre, desemnarea ei ca președinte al BEJ va fi contestată.

Comunicatul oficial:

"Tribunalul Vrancea a organizat astăzi, 20 septembrie 2018, ora 13.00, în camera de consiliu a instanței, ședința în cadrul căreia a fost desemnat, prin tragere la sorți, Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie al judeţului Vrancea, organizat pentru Referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei, ce va avea loc în perioada 6 - 7 octombrie 2018.

În urma tragerii la sorți Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie al judeţului Vrancea a fost desemnat doamna judecător Mariana GRĂDINESCU.

Conform dispozițiilor legale în vigoare, tragerea la sorţi pentru desemnarea Preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie al judeţului Vrancea se face de către Președintele Tribunalului Vrancea, de pe o listă care cuprinde, în următoarea ordine: judecători, procurori, precum şi alţi jurişti din judeţ care fac parte din Corpul experţilor electorali.

Potrivit Ordinului Prefectului nr. 280 / 20.09.2018 sediul Biroului Electoral de Circumscripţie a fost stabilit în cadrul Consiliului Județean Vrancea, etajul I – biroul 101 și parter – biroul 004.

Prefectul județului Vrancea împreună cu Președintele Consiliului Județean Vrancea vor asigura dotarea tehnico – materială și condițiile corespunzătoare pentru funcționarea Biroului Electoral de Circumscripție al judeţului Vrancea."

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.