Incursiune militară rusă în Ucraina

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 08-11-2014

Actualizat: 08-11-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Diplomația americană a refuzat vineri să confirme oficial o nouă incursiune militară rusă în partea de est rebelă a Ucrainei după ce Kievul a denunțat intrarea pe teritoriul său din Rusia a zeci de tancuri și trupe, notează AFP.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Jennifer Psaki a explicat că guvernul său "a văzut ieri /joi/ tancuri de război, vehicule blindate și camioane de transport masate la circa 25 km de frontiera rusă".

Și "am văzut astăzi informații din Ucraina potrivit cărora Rusia a trecut în Ucraina artilerie grea, mai ales tancuri T-64 și piese de artilerie Howitzer", a detaliat ea în briefingul de presă cotidian citind un comunicat.

"Dacă se confirmă, Statele Unite condamnă această nouă incursiune în teritoriul ucrainean. Ar fi o nouă violare flagrantă a acordului de la Minsk", un acord de încetare a focului semnat la începutul lunii septembrie, a comentat prudent purtătorul de cuvânt american.

Dna Psaki a precizat de mai multe ori în fața reporterilor că Statele Unite "nu dispun de confirmare independentă" asupra acestei incursiuni militare ruse anunțată de Ucraina vineri.

Kievul a denunțat intrarea din Rusia a zeci de tancuri și trupe în estul Ucrainei unde cinci soldați au fost uciși, un nou semn de deteriorare după alegerile separatiste de duminica trecută.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri