Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

India: Cel puţin șapte persoane au murit în urma celui mai puternic ciclon tropical

www.pixabay.com
ciclon

Cel puţin șapte persoane au murit în urma celui mai puternic ciclon tropical produs în India în ultimii 20 de ani, care a lovit cu vânturi puternice și ploi torențiale coasta de est a ţării, potrivit CNN, scrie Mediafax.

Ciclonul tropical Fan, echivalentul unui uragan de categoria 4, care s-a produs vineri lângă orașul Puri din statul Odisha, a adus vânturi susținute de până la 240 de kilometri pe oră. Furtuna este de așteptat să slăbească în timp ce se mută spre Kolkata, unul dintre cele mai populare orașe ale Indiei, și Bangladesh.

Cei șapte oameni care au murit în Odișa au fost uciși de căderea copacilor și de prăbuşirea zidurilor, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Sanjeev Panda.

Fani a provocat alunecări de teren, fiind cel mai puternic ciclon care a lovit regiunea de când o furtună a ucis cel puțin 10.000 de oameni în 1999. Acest incident a determinat India să reevalueze planificarea gestionării dezastrelor.

Citește și: Acțiune de ULTIMA ORĂ a Coreei de Nord - Mai multe proiectile cu rază scurtă de acțiune, lansate în Marea Japoniei / Reacția SUA

Mai mult de un milion de persoane au fost evacuate înainte ca Fani să ajungă pe uscat, a declarat premierul statului Odisha pe Twitter. Aproximativ 10.000 de sate și 52 de orașe din nouă raioane din stat se află în calea furtunii, au precizat experții. Unsprezece districte de-a lungul coastei au fost plasate sub alertă roșie și au fost înființate circa 900 de adăposturi pentru a găzdui persoanele evacuate.

Meteorologii spun că valurile de furtună rămân un risc, deoarece Fani loveşte regiunile joase de coastă.

Agențiile umanitare sunt, de asemenea, preocupate de sutele de mii de refugiați Rohingya care au fugit din cauza violenței etnice din Myanmar și locuiesc în taberele de refugiați din Bangladesh, în apropierea coastei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.