Infectat cu COVID-19, Boris Johnson a mulţumit medicilor care au avut grijă de el

Autor: Maria Stan, Redactor

Publicat: 12-04-2020

Actualizat: 12-04-2020

Premierul britanic Boris Johnson le-a mulţumit medicilor de la spitalul St. Thomas din Londra pentru că au avut grijă de el în timp ce se recuperează de COVID-19, boala respiratorie provocată de noul coronavirus, transmite duminică dpa.

"Nu le pot mulţumi suficient. Le datorez viaţa", a afirmat Johnson într-o scurtă declaraţie de presă dată publicităţii sâmbătă seara.

Politicianul conservator, în vârstă de 55 de ani, care a fost spitalizat sâmbăta trecută cu febră mare, a petrecut trei zile la secţia de terapie intensivă a spitalului St. Thomas după ce starea sa de sănătate s-a înrăutăţit.

Citește și: Raed Arafat, despre sezonieri: 'Nimeni nu a crezut că vor fi 2.000/zi. Solicitarea, pe cale diplomatică'

Joi a fost mutat din nou într-un salon. Deocamdată nu este clar când va putea premierul britanic să revină la lucru, notează dpa.

Potrivit agenţiei britanice Press Association, Johnson are o tabletă pe care urmăreşte filme precum "Stăpânul inelelor" şi joacă sudoku. El a primit mii de felicitări cu urări de însănătoşire de la cetăţeni britanici, iar logodnica sa Carrie Symonds îi trimite zilnic scrisori.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri