„Cum să fie inflația 6%, când eu simt că toate s-au scumpit cu 20–30%?”
Este o întrebare pe care tot mai mulți români și-o pun atunci când ajung la supermarket, alimentează mașina sau își plătesc facturile.
Răspunsul nu este neapărat că statisticile sunt greșite și nici că oamenii exagerează. Inflația măsurată și inflația pe care o simțim în viața de zi cu zi sunt două lucruri diferite, iar psihologia joacă un rol important în distanța dintre ele, explică într-o analiză independentă psihologul Bogdan Stoian, doctor în finanțe și dublu masterand în Psihologie Clinică și Tehnici de Comunicare și Influență Socială.
Inflația oficială măsoară evoluția prețurilor unui coș foarte larg de bunuri și servicii. Numai că niciunul dintre noi nu cumpără lunar întregul „coș statistic”. Avem propriul coș: mâncare, benzină, facturi, haine, medicamente, rate, servicii sau cheltuieli pentru copii. Iar creierul își construiește propria imagine despre inflație pornind mai ales de la prețurile cu care se întâlnește cel mai des.
Pâinea bate frigiderul în lupta pentru atenția creierului
Să presupunem că pâinea, laptele sau cafeaua pe care le cumpărăm săptămânal se scumpesc vizibil, în timp ce prețul unui televizor pe care îl cumpărăm o dată la câțiva ani scade. Statistic, ambele evoluții contează. Psihologic, aproape sigur vom rămâne cu impresia scumpirii.
Studiile din economia comportamentală arată că oamenii acordă o importanță disproporționată produselor cumpărate frecvent. Cu cât vedem mai des un preț, cu atât modificarea lui cântărește mai mult în imaginea noastră despre economie.
Așa se explică de ce prețul pâinii, al cafelei, al laptelui sau al benzinei poate influența percepția asupra inflației mai mult decât evoluția multor altor produse pe care le cumpărăm rar.
De ce ne amintim scumpirea, dar uităm ieftinirea
Mai intervine un mecanism: pierderile ne dor mai mult decât ne bucură câștigurile echivalente. Dacă un produs pe care îl cumpărăm frecvent se scumpește de la 10 la 12 lei, schimbarea ne deranjează și o reținem. Dacă ulterior găsim un alt produs redus de la 12 la 10 lei, satisfacția nu compensează neapărat psihologic prima pierdere.
“În timp, memoria noastră economică poate deveni astfel un fel de „album al scumpirilor”. Reținem mai ușor momentele în care am plătit mai mult decât momentele în care un preț a stagnat sau a scăzut”, explică Bogdan Stoian.
Bogdan Stoian, doctor în finanțe și dublu masterand în Psihologie Clinică și Tehnici de Comunicare și Influență Socială
„Dar acum câțiva ani costa 5 lei!”
Un alt mecanism este ancorarea în prețurile din trecut. Oamenii își aleg, fără să își dea seama, un preț de referință. Dacă ani la rând o cafea a costat 8–10 lei, acel preț rămâne ancora noastră mentală. Când ajunge la 15 lei, nu o comparăm neapărat cu prețul de anul trecut, ci cu acel „preț normal” rămas în memorie.
De aici apare senzația că anumite produse „s-au scumpit enorm”, chiar dacă majorarea respectivă s-a produs treptat, pe parcursul mai multor ani. Acest sentiment este perceput preponderent de pensionarii cu venituri sub medie.
Salariul poate crește, dar 100 de lei rămân tot 100 de lei în mintea noastră
Al patrulea mecanism este ceea ce economia comportamentală numește iluzia banilor. Tindem să gândim în sume nominale: cât costa produsul și cât costă acum. Ne este mai greu să integrăm simultan în această comparație evoluția veniturilor, a puterii de cumpărare și a tuturor celorlalte prețuri.
De aceea, două persoane cu venituri și obiceiuri de consum complet diferite pot privi aceeași rată oficială a inflației și pot avea senzații total diferite despre cât de mult li s-a scumpit viața.
Inflația personală există. Iar pentru unii poate fi într-adevăr mai mare
Este însă important ca diferența dintre inflația măsurată și cea percepută să nu fie pusă exclusiv pe seama psihologiei. O familie care cheltuiește o parte mare din venit pe alimente, energie și transport poate resimți scumpirile mult mai puternic decât o gospodărie cu venituri ridicate și cu o structură diferită a consumului.
Cu alte cuvinte, nu există un român „mediu” care cumpără exact coșul statistic. „Dacă produsele pe care eu le cumpăr cel mai des s-au scumpit peste medie, atunci o parte din senzația că inflația mea este mai mare este perfect justificată. Psihologia intervine peste această realitate: tindem să acordăm și mai multă greutate scumpirilor frecvente, să le memorăm mai bine și să le comparăm cu prețuri de referință din trecut”, explică Bogdan Stoian.
Ce facem când avem senzația că „totul se scumpește”?
Primul pas este să separăm senzația de cifrele personale. În loc să încercăm să estimăm inflația din memorie, putem urmări timp de două-trei luni principalele categorii de cheltuieli ale familiei și să vedem unde s-au produs, de fapt, cele mai mari creșteri.
Al doilea pas este să evităm deciziile luate din panică. Atunci când oamenii sunt convinși că prețurile vor continua să crească rapid, pot apărea comportamente precum cumpărăturile făcute în avans, renunțarea bruscă la anumite cheltuieli, orientarea excesivă către economisire sau, dimpotrivă, graba de a cumpăra acum ceva de teamă că „mâine va fi și mai scump”.
Nu toate aceste reacții sunt greșite. Problema apare atunci când frica de inflație ajunge să ia decizia în locul nostru.
„În perioade cu inflație ridicată, nu trebuie să le spunem oamenilor că ceea ce simt este fals. Pentru unii, scumpirea vieții poate fi chiar mai mare decât media. Important este să înțelegem ce parte vine din propriul nostru coș de consum și ce parte este amplificată de felul în care creierul selectează, memorează și compară prețurile. Abia atunci putem lua decizii financiare mai raționale”, concluzionează psihologul Bogdan Stoian.
**
Această analiză nu implică în niciun fel opinia vreunei instituții financiare.
Comentează