Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Informatia care baga SUA si NATO in ALERTA: Sistemul antiracheta nu face fata rachetelor rusesti

scutul-antiracheta

Sistemul de apărare antirachetă al SUA nu poate face faţă rachetelor strategice ruseşti, a declarat duminică seara vicepremierul Dmitri Rogozin, responsabil de industria militară în guvernul de la Moscova, potrivit agenţiei de presă oficiale TASS.

'Nici acum şi nici chiar în perspectivă, sistemul de apărare antirachetă al SUA nu va putea să stopeze sau să pună la îndoială potenţialul strategic al Rusiei', a declarat Rogozin, într-o emisiune televizată de pe canalul 'Rossia 1', refuzând totuşi să facă vreo precizare cu privire la caracteristicile rachetelor strategice ruseşti.

'Cu încă trei ani în urmă se făceau multe ironii cu privire la starea complexului nostru militar-industrial şi toată lumea considera că putem să confecţionăm, în cel mai bun caz, doar cratiţe. Situaţia s-a schimbat acum. SUA sunt deja în mod real preocupate de planurile noastre de reînzestrare a armatei', a afirmat Rogozin. 'Acestea nu sunt doar nişte proiecte, ci volume concrete, a căror calitate tehnică creşte de la an la an', a adăugat el.

Numai în 2014, Rusia a fabricat 170 de avioane militare, 289 de elicoptere, 87 de nave, vase şi echipamente maritime, cinci submarine, dintre care două destinate exportului în Vietnam, a precizat vicepremierul rus.

'Am lansat în spaţiu în 2014 circa 80 de aparate cosmice, am efectuat 52 de lansări de pe teritoriul Rusiei şi de pe Baikonur. Şi ....zeci de rachete balistice intercontinentale. Fără a lua în considerare producţia de puşti automate, mitraliere, muniţie - tot ce este necesar pentru forţele armate', a afirmat el, indicând că dezvoltarea industriei militare a înregistrat în anul trecut un salt real faţă de cea din 2010.

Rogozin a mai spus că sancţiunile occidentale ar fi fost gândite pentru a reduce dramatic nivelul de trai în Rusia şi a provoca revolta populaţiei faţă de actualele autorităţi de la Kremlin.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.