Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Înfrângere pentru DNA în instanţă: Un jurnalist acuzat de procurori de şantaj a fost ACHITAT

Digi24.ro
DNA - Directia Nationala Anticoruptie

Jurnalistul Julien Tănasă, trimis în judecată de DNA în anul 2016 pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, a fost achitat în primă instanţă de Tribunalul Mureş.

"Achită pe inculpatul T. J. (...) de sub acuza săvârşirii infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare. (...) Constată că inculpatul T. J. a fost reţinut pentru 24 de ore prin Ordonanţa procurorului din 11.04.2016 în intervalul 11.04.2016 ora 22,15 şi până la data de 12.04.2016, ora 22,15", se arată în decizia instanţei.

CITESTE SI: Ananasul – explozie de vitamine şi substanţe nutritive. Beneficii pentru sistemul imunitar

Hotărârea pronunţată de Tribunalul Mureş pe 10 ianuarie nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. 

Jurnalistul Julien Tănasă a fost trimis în judecată sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, pe 3 iunie 2016, într-un dosar instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Târgu Mureş al DNA. 

"În cursul lunii martie 2016, unui viitor candidat la primăria unei comune din judeţul Mureş (denunţător în cauză) i s-a propus printr-un intermediar ajutorul unui jurnalist pentru a câştiga alegerile locale din anul în curs, lucru cu care viitorul candidat a fost de acord", preciza DNA într-un comunicat transmis AGERPRES

Conform aceleiaşi surse, prima întâlnire dintre candidat şi jurnalist a avut loc pe 24 martie, într-un restaurant din localitatea Luduş.

CITEȘTE ȘI: Singurele 2 preparate pe care ar trebui să le mănânci ÎN TIMPUL călătoriei cu avionul

"Denunţătorul s-a întâlnit cu inculpatul Tănasă Julien, pe care l-a recunoscut ca fiind acelaşi jurnalist care, în urmă cu 4 ani, l-a denigrat în publicaţia sa, avantajându-l şi favorizându-l pe contracandidat să câştige acele alegeri. Inculpatul i-a dat de înţeles că pentru ajutorul dat atunci contracandidatului ar fi primit bani, însă nu a precizat ce sumă primise de la persoana respectivă", se preciza în comunicat. 

Procurorii susţineau că Julien Tănasă i-a cerut candidatului suma totală de 3.500 de euro, asigurându-l că va câştiga alegerile cu ajutorul acţiunilor pe care le va îndrepta împotriva celui pe care îl ajutase să devină primar în urmă cu patru ani. Jurnalistul i-ar mai fi spus denunţătorului că la alegerile precedente procedase în aceeaşi manieră cu candidaţi la funcţiile de primar din alte trei comune. 

"Ulterior, la începutul lunii aprilie 2016, jurnalistul i-a transmis denunţătorului că, în cazul în care nu îi va aduce suma de bani, redusă în urma negocierilor la 2.500 euro, va stabili o înţelegere cu contracandidatul său şi va avea grijă din nou ca acesta să câştige alegerile locale. De asemenea, denunţătorul urma să fie denigrat din nou în publicaţia electorală ce urma a fi difuzată în comuna respectivă, prin prezentarea unor fapte neadevărate, ori a unora adevărate, dar cu caracter compromiţător", mai susţin procurorii. 

Potrivit DNA, pe 11 aprilie 2016, în condiţiile stabilite la întâlnirile anterioare, denunţătorul i-a dat lui Julien Tănasă suma de 2.300 de euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

CITEȘTE ȘI: Forma BURICULUI îți dezvăluie predispoziția spre anumite afecțiuni .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.