Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Îngheţarea fondurilor fostului preşedinte Ianukovici, anulată de justiția UE

viktor ianukovici

Tribunalul UE a anulat joi mai multe decizii europene de prelungire a îngheţării fondurilor unor personalităţi ucrainene, inclusiv fostul preşedinte Viktor Ianukovici, acuzate de deturnare de fonduri publice şi care au fugit din ţară după revolta din Maidan în 2014, relatează France Presse, potrivit agerpres.ro.

Justiţia europeană consideră în primul rând că Consiliul UE, instituţia ce regrupează ţările europene, ar fi trebuit să verifice dacă drepturile acestor persoane au fost respectate de justiţia ucraineană înainte de a prelungi îngheţarea bunurilor lor.

Citește și: Simona Halep victorie EXCEPȚIONALĂ la Wimbledon: scrie istorie și este în marea FINALĂ

Decizia de a îngheţa fondurile şi resursele economice ale acestor personalităţi a fost luată în 2014, când ele au făcut obiectul unor anchete preliminare în Ucraina pentru deturnare de fonduri publice şi transfer ilegal în afara ţării.

Aceste anchete au condus la declanşarea unei proceduri penale, ceea ce a determinat Consiliul să extindă decizia sa din 2014 pentru perioade succesive de un an.

CITEȘTE ȘI: Obiceiuri perverse: Credeai că au un efect pozitiv, dar îți îmbolnăvesc inima

Tocmai aceste extinderi au fost contestate cu succes în faţa justiţiei europene de Viktor Ianukovici şi alţi foşti responsabili ucraineni.

Pentru fostul preşedinte ucrainean şi unul dintre fiii săi, Tribunalul UE a anulat prelungirile decise în 2016 şi 2017.

Pentru celelalte personalităţi ucrainene, Tribunalul a anulat prelungirea decisă în martie 2018.

Citește și: Eugen Teodorovici SPULBERĂ SPECULAȚIILE: 'Nu ne împrumutăm pentru salarii'

Ţările europene pot motiva adoptarea de sancţiuni sau menţinerea lor "pe o decizie a unei ţări terţe", precum Ucraina, a explicat Tribunalul. Dar ele trebuie să verifice dacă decizia în cauză a fost adoptată "respectând dreptul la apărare şi dreptul la o protecţie jurisdicţională efectivă".

Cu toate acestea, "nu există nicio dovadă" care să ateste că "Consiliul a verificat respectarea drepturilor în cauză" de către instanţele ucrainene "înainte de extinderea măsurilor restrictive în cauză", a constatat Tribunalul UE, o jurisdicţie de primă instanţă.

Consiliul poate să se adreseze acum Curţii de Justiţie a UE dacă doreşte să conteste aceste anulări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.