Îngrijorare la Real Madrid: Accidentarea lui Vinicius îl poate ține departe de gazon o perioadă lungă de timp

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 28-08-2023

Actualizat: 28-08-2023

Article thumbnail

Sursă foto: cdnuploads.aa.com.tr

Jucătorul brazilian Vinicius ar putea fi indisponibil între patru şi şase săptămâni, după ce s-a accidentat, vineri seară, în victoria cu 1-0 a echipei Real Madrid pe terenul formaţiei Celta Vigo.

O lovitură majoră pentru madrileni, care sunt deja privaţi de serviciile lui Thibaut Courtois şi Eder Militao pentru o perioadă lungă de timp, conform Mediafax.

Brazilianul a ieşit accidentat în minutul 18 al meciului de vineri cu Celta Vigo (1-0), după ce a suferit o ruptură la ischiogambieri. El urmează să fie supus luni unui RMN pentru a clarifica diagnosticul. Potrivit presei spaniole, el ar putea lipsi între patru şi şase săptămâni.

Astfel, Vinicius ar putea lipsi de la reunirea selecţionatei Braziliei din septembrie şi ar putea rata startul fazei grupelor Ligii Campionilor (din 19 septembrie), precum şi derby-ul cu Atlético (în weekendul 24 septembrie).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri