Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Îngrijorare neîntemeiată? Ce a votat de fapt Parlamentul Olandei pe tema aderării României la Schengen

schengen

Parlamentul olandez ar fi adoptat o rezoluţie care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, a anunţat joi, într-o declaraţie pentru AGERPRES, eurodeputata olandeză Sophia in'T Veld, coordonatoarea grupului Renew în Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului European.

De fapt, moțiunea votată de Parlamentul Olandez nu face referire explicită la faptul că Guvernul olandez ar trebui să se opună aderării României la Spațiul Schengen. Parlamentarii olandezi solicită Guvernului Rutte să să asigure investigații suplimentare referitoare la supravegerea frontierelor externe ale UE.

„Camera, după ce a ascultat deliberările, luând act de faptul că aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen va fi discutată în curând; luând act de faptul că guvernul olandez a votat timp de mulți ani împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen din cauza corupției persistente și a problemelor persistente legate de crima organizată din ambele țări; întrucât corupția și problemele legate de crima organizată dintr-o țară Schengen pot crea probleme majore pentru funcționarea controlului la frontieră din țara respectivă și pot reprezenta astfel riscuri de securitate pentru Țările de Jos și pentru întregul spațiu Schengen, întrucât în prezent sunt în curs de desfășurare anchete de anvergură limitată și misiuni de investigare a funcționării statului de drept, a corupției și a crimei organizate în România și Bulgaria; solicită guvernului să asigure investigații suplimentare privind supravegherea frontierelor de către România și Bulgaria, pe baza faptului că Țările de Jos analizează cu strictețe și corectitudine funcționarea statului de drept și reducerea corupției și a criminalității organizate în ambele țări, iar până atunci să nu ia măsuri ireversibile”, se arată în rezoluția Parlamentului Olandei.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, întrebat dacă ar trebui să fim îngrijoraţi că parlamentul olandez a votat o rezoluţie referitoare la aderareai României şi Bulgariei la Schengen, că „nu ne îngrijorează deloc” acest lucru, deoarece ţara noastră „a făcut tot ce era necesar pentru a îndeplini toate cerinţele tehnice pentru a accede în Spaţiul Schengen”.

Parlamentul European a adoptat, marţi, cu o largă majoritate, o rezoluţie nonlegislativă în care cere Consiliului Uniunii Europene ca, până la sfârşitul anului 2022, să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia privind admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie. Pentru extinderea spaţiului Schengen este nevoie de o decizie cu unanimitate a Consiliului UE.

În prezent, dintre ţările membre ale UE, doar Bulgaria, Croaţia, Cipru, Irlanda şi România nu fac parte din spaţiul Schengen, care include, de asemenea, state ce nu sunt membre ale blocului comunitar (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.