ÎNGRIJORĂTOR Poluarea globală cu dioxid de carbon, aproape de un nou record în acest an

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 04-11-2021

Actualizat: 04-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Realitatea Plus

Emisiile globale de dioxid de carbon se apropie de un nou nivel record în acest an, potrivit raportului anual al Global Carbon Project, publicat la Glasgow, în cadrul conferinţei COP26 a ONU.

Poluarea globală cu dioxid de carbon din acest an va fi la mică distanță de recordul stabilit în 2019: emisiile de dioxid de carbon cauzate în principal de utilizarea combustibililor fosili ar urma să revină în acest an la nivelurile de dinainte de COVID, iar ponderea Chinei va crește până la aproape o treime din total, potrivit raportului citat de Agenția ANSA.

În plus, subliniază studiul, emisiile de gaze și cărbune, foarte poluante, vor crește anul acesta cu mai mult decât au scăzut în 2020, din cauza încetinirii economice cauzate de pandemie.

Raportul arată „ceea ce se întâmplă în lumea reală, în timp ce noi suntem aici, la Glasgow, discutând despre cum să abordăm schimbările climatice", a comentat coautorul Corrine Le Querre, profesor de științe ale schimbărilor climatice la Universitatea East Anglia din Marea Britanie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri