Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Inițiativă din partidul lui Cioloș: Ambii părinți să poată beneficia în același timp ce concediul de îngrijire a copilului

www.desteptarea.ro
parinti

Cristina Rizea, deputată REPER de Constanţa, a depus o iniţiativă legislativă care oferă posibilitatea ambilor părinţi de a beneficia simultan de concediu de creştere a copilului, însoţit de acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului la care aceştia au dreptul.

„Politicile dedicate sprijinirii familiilor sunt o prioritate pentru Partidul REPER şi trebuie să devină direcţii prioritate pentru statul român. Totodată, bunăstarea, armonia şi calitatea vieţii în mediul familial de care copilul beneficiază în decursul creşterii sale necesită o atenţie specială. În anumite cazuri, necesitatea prezenţei ambilor părinţi în etapa incipientă a vieţii unui copil este imperativă. De la educaţia timpurie până la elementele ce vizează sănătatea, motricitatea şi dezvoltarea competenţelor primare ale copilului, implicarea activă a ambilor părinţi, în cazul în care aceştia consideră oportună o astfel de abordare, este de bun augur. Concret, propunerea este ca statul să susţină ambii părinţi pentru a sta în concediul pentru creşterea copilului atât simultan, cât şi în perioade separate aşa cum este în prezent. Spre exemplu, ambii părinţi pot opta pentru concediu de creştere a copilului în primele 6 luni de la naştere, cumulând împreună 12 luni, iar următoarele 12 luni pot fi luate de oricare dintre cei doi părinţi”, a afirmat Cristina Rizea, potrivit comunicatului de presă al REPER.

Ea a adăugat că, „în ciuda faptului că există deja zile libere acordate ca urmare a absolvirii cursului de puericultor, consider că acestea sunt insuficiente pentru nevoile pe care creşterea copilului le presupune”.

„Utilizând exemplul anterior, prin modificările propuse, tatăl poate opta să beneficieze de cele 6 luni oricând, putând astfel să fie alături de mamă în primele 6 luni ale concediului de creştere a copilului. Se creează astfel premisele unui concediu parental care este echitabil din perspectiva genului pentru a asigura că niciunul dintre părinţi nu este suprasolicitat de responsabilităţile legate de îngrijirea la domiciliu a nou-născutului”, a adăugat Rizea.

Prin această propunere legislativă este modificată şi completată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.

Aceasta prevede ca cel puţin o lună din perioada de concediu de creştere a copilului să fie alocată părintelui care nu a solicitat acest drept. Altfel spus, din totalul de 24 de luni, respectiv din totalul de 36 de luni în cazul naşterii unui copil cu handicap, cel puţin o lună se alocă de drept părintelui care nu a solicitat concediul iniţial. În ipoteza în care părintele care nu a solicitat iniţial concediul refuză dreptul la concediul care îi revine, perioada respectivă nu poate fi transmisă părintelui care a solicitat concediul. Prezenta iniţiativă încurajează ambii părinţi să opteze pentru drepturile prevăzute de lege, întrucât le va deschide posibilitatea să beneficieze de perioadele la care au dreptul în mod concomitent.

Conform sursei citate, iniţiativa nu modifică în niciun fel durata concediului de creştere a copilului, nici nu obligă părinţii la o anumită conduită, ci doar flexibilizează opţiunile. Statul deja permite ambilor părinţi să îşi împartă cele 24, respectiv, 36 de luni de concediu. Astfel, prezenta iniţiativă nu are niciun impact bugetar diferit de cel generat de legislaţia în vigoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.