Înmatriculările de autoturisme ecologice (electrice 100% şi hibride plug-in), precum şi full hybrid s-au dublat în România, în cursul anului 2021, iar cota de piaţă a ajuns la 15,5%, de 2,2 ori mai mare raportat la anul precedent, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), publicate joi, citat de Agerpres.
Statistica oficială relevă faptul că, anul trecut, cota de piaţă de autoturismelor "verzi" era de 7,1%.
Potrivit sursei citate, la fel ca în 2020, când, deşi s-a înregistrat o scădere a achiziţiilor de autoturisme în general, cele prietenoase cu mediul au performat, în anul 2021, achiziţiile din această categorie s-au dublat (+109,1%), de la an la an. În acest context, este de remarcat creşterea importantă a autoturismelor plug-in hybrid (+178,9%), raportat la perioada de referinţă.
În clasamentul celor mai vândute autoturisme 100% electrice, în cele 12 luni ale anului trecut, pe primul loc se află Dacia Spring, cu 3.068 de unităţi, model lansat în anul 2021, urmat de Volkswagen Up! - cu 435 de unităţi (+139%) şi Hyundai Kona (384 unităţi, +114,5%).
În ceea ce priveşte autoturismele Plug- in, top 3 pe modele este condus de Renault Captur - cu 269 de unităţi (creştere de 14 ori faţă de anul 2020), Ford Kuga (261 unităţi, +203,5%) şi Hyundai Tucson (229 unităţi, versiune lansată în anul 2021).
Totodată, categoria autoturismelor hibride, fără reîncărcare din surse externe, are pe primul loc Toyota Corolla - cu 2.134 de unităţi, în creştere cu 76,2% faţă de 2020, urmată de Toyota C-HR (2.093 de unităţi, +32,7%) şi Toyota RAV4 (1.610 unităţi, +75,6%).
Pe de altă parte, datele APIA arată că, la nivel general, înmatriculările de autoturisme au scăzut cu 4,1%, în 2021 faţă de anul precedent, marjă în care vehiculele comerciale uşoare şi minibuse au înregistrat un salt 15,2%, iar vehiculele grele şi autobuzele o creştere de 32,9%.
Pe piaţa naţională, ierarhia pe mărci, la autoturisme şi autovehicule comerciale, după 12 luni din 2021, este condusă de Dacia (37.922 unităţi), urmată de Ford (11.516), Renault (10.147), Toyota (9.643), Hyundai (9.532), Volkswagen (9.074), Skoda (7.967), Mercedes-Benz (6.962), Suzuki (4.397) şi Peugeot (3.965).
De altfel, din totalul pieţei, autoturismele reprezintă aproximativ 82%, iar pe ansamblul anului trecut se consemnează o scădere generală de 4,1%, comparativ cu perioada similară din 2020.
În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, ponderea autoturismelor pe benzină a înregistrat o scădere de 0,3 puncte procentuale faţă de perioada similară din anul anterior, ajungând la o pondere de 65,7%. În acelaşi timp, autoturismele cu motoare diesel înregistrează un recul de 8,1 puncte procentuale de la un la altul, cu o cotă de 18,8% din total.
Cele mai multe achiziţii de autoturisme în cele 12 luni din 2021 au fost realizate de către persoanele juridice, care acoperă 54% din totalul achiziţiilor de autoturisme, restul de 46% fiind în dreptul persoanelor fizice.
Înmatriculările de autoturisme 'verzi' s-au dublat în România, în 2021. Clasamentul celor mai vândute autoturisme 100% electrice
București
9°C
Articole Similare

13
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
13

15
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
15

1.942
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
1.942

2.276
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
2.276

10
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
10

53
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
53

38
Italia vrea să amâne până în 2038 închiderea termocentralelor pe cărbune
38

2.144
Roxana Mînzatu anunță revoluție la nivelul UE: Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini!
2.144

30
Șeful Nuclearelectrica: "Orice fel de electricitate are nevoie de ajutoare de stat, de la energiile regenerabile la energia nucleară"
30

3.328
Se scumpesc țigările: Guvernul a crescut acciza cu peste 50 de lei
3.328

73
Sebastian Burduja: "Nu ne putem permite să depindem de resurse energetice sau de coridoare energetice care nu sunt sub controlul nostru"
73

50
ANSVSA, discuţii cu Ambasada SUA pentru deschiderea pieţei americane către carnea procesată de ovine din România
50

65
Directorul general al Hidroelectrica: Centralele hidroelectrice nu sunt suficient susţinute în Europa; Procedurile devin din ce în ce mai birocratice
65















Comentează