DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Înscrierile pentru Salonul Internaţional de Caricatură de la Brăila au început

go4booking.net
Brăila oras

Înscrierile pentru cea de a XVII-a ediţie a Salonului Internaţional de Caricatură de la Brăila au început săptămâna aceasta şi se vor încheia pe 27 mai, potrivit informaţiilor furnizate vineri de organizatori.

Tema ediţiei din acest an este "Turism cu Ascensiune", iar participanţii se pot înscrie cu un număr maxim de trei lucrări care vor fi trimise pe adresa cartooncontestbrăila@gmail.com.

Jurizarea lucrările va avea loc în perioada 13 iunie - 24 iunie, iar vernisajul Salonului Internaţional de Caricatură şi decernarea premiilor pe 6 septembrie, potrivit Agerpres.ro.

Premiile acordate sunt următoarele: Marele Premiu - 1.000 euro, Premiul I - 7.000 euro, Premiul II - 500 euro, Premiul III - 400 euro şi 3 premii speciale a câte 200 euro.

Mai multe detalii pot fi obţinute accesând Regulamentul Salonului Internaţional de Caricatură pe http://centruldecreatiebraila.ro.

Organizatorii Salonului Internaţional de Caricatură sunt Consiliul Judeţean Brăila şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.