DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Instanța din Palermo îl eliberează pe un eritreean confundat de autorităţi cu şeful unei reţele de traficanţi

judecator justitie

Un eritreean care a fost încarcerat timp de trei ani în Italia sub acuzaţia că era şeful unei reţele de traficanţi de migranţi a fost pus în libertate vineri de un tribunal din Palermo, care a decis că poliţia s-a înşelat asupra identităţii bărbatului, transmit dpa şi AFP, potrivit agerpres.ro.

Judecătorii au stabilit că acesta nu este Mered Yehdego Medhane, presupusul traficant, ci tâmplarul Medhanie Tesfamariam Bere, pe care l-au condamnat pentru infracţiunea mai puţin gravă de ajutor pentru imigraţie ilegală, pedeapsă acoperită deja de perioada de detenţie preventivă.

Verdictul justiţiei pune în dificultate autorităţile italiene şi britanice, care au colaborat pentru arestarea eritreeanului în Sudan şi extrădarea lui în Italia.

În acelaşi timp, bărbatul pe care îl căutau cu adevărat se află în continuare în libertate.

În 2016, autorităţile italiene anunţaseră cu mândrie arestarea în Sudan şi extrădarea în Italia a lui Medhanie Yehdego Mered, după ani de anchete asupra reţelelor care au trimis sute de mii de migranţi în Europa şi mii la moarte.

Mered era suspectat în principal că închiriase nava al cărei naufragiu s-a soldat cu peste 366 de morţi pe 3 octombrie 2013, în largul insulei Lampedusa.

Citește și: SONDAJ CURS - Clasamentul prezidențiabililor: surprize în topul încrederii

Foarte curând, mărturiile au curs pentru a arăta că bărbatul arestat nu era Mered, ci Medhanie Tesfamariam Berhe, un refugiat eritreean la Khartoum şi care nu avea în comun cu cel căutat decât un prenume relativ comun în Eritreea.

''Nu sunt surprins (de verdict), noi susţinem de mai mulţi ani că (el) nu este traficantul de persoane indicat de procurori'', a declarat avocatul Michele Calantropo pentru agenţia de presă Adnkronos. El a precizat că a depus imediat cerere de azil în numele clientului său, pentru ca acesta să nu fie expulzat.

În 2016, BBC şi The Guardian au fost printre primii care au arătat că poliţia a identificat greşit persoana, dar procurorii din Palermo au negat acest lucru.

La proces, ei au cerut o pedeapsă de 14 ani de închisoare.

După comunicarea verdictului, procurorul-şef din Palermo, Francesco Lo Voi, a insistat că sentinţa de condamnare arată că inculpatul a fost totuşi implicat în traficul de migranţi.

''Toate afirmaţiile că nu era decât un biet tâmplar persecutat pe nedrept au fost contrazise în mod clar de dovezile aduse împotriva lui de procurori'', a declarat el pentru Adnkronos.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.