Institutul Naţional de Sănătate Publică - Aproape 100 de cazuri de gripă clinică într-o săptămână, dar nu sunt confirmate cazuri de gripă

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 14-10-2022

Actualizat: 14-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă că în săptămâna 3 - 9 octombrie s-au înregistrat aproape 100 de cazuri de gripă clinică într-o săptămână, dar încă nu sunt confirmate cazuri de gripă. De asemenea, până la 9 octombrie, peste 400.000 de persoane au fost vaccinate antigripal, potrivit news.ro.

INSP a transmis vineri că, în săptămâna 03.10.2022 – 09.10.2022, la nivel national, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute  - gripa clinica, IACRS şi pneumonii - a fost de 59.564, comparativ cu 47.900 înregistrate în perioada similară din 2021.
În acelaşi interval  au fost raportate la nivel naţional 98 de cazuri de gripă clinică comparativ cu 29 cazuri în aceeaăi perioadă a anului trecut.
”Nu s-au raportat cazuri confirmate de gripă”, precizează INSP.
De asemenea., până la data de 09.10.2022 au fost vaccinate antigripal 401.785 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri