Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Insulele Feroe limitează numărul delfinilor care pot fi ucişi în cadrul vânătorii anuale

delfini

Insulele Feroe vor limita provizoriu, la 500 de exemplare, numărul delfinilor care pot fi ucişi în cadrul unei controversate vânători tradiţionale, după critici pe scară largă în urma vânătorii de anul trecut, când au fost ucise peste 1.400 de exemplare, informează BBC.

În februarie, autorităţile au ordonat o revizuire a numărului de exemplare ce pot fi ucise în timpul vânătorii, în replică la proteste, potrivit Agerpres.

Activiştii pentru drepturile animalelor au condamnat de mult timp această practică, considerând-o un măcel crud şi inutil.

Locuitorii Insulelor Feroe susţin însă această practică, argumentând că delfinii au reprezentat o sursă de hrană pentru populaţia locală timp de secole.

Cunoscută sub denumirea de "grindadrap" în limba feroeză, vânătoarea de mamifere marine - în special de balene - este o tradiţie practicată de sute de ani în aceste insule îndepărtate, un teritoriu autonom danez din Atlanticul de Nord.

Numărul de exemplare ucise anul trecut i-a şocat însă pe mulţi localnici şi a atras chiar critici din partea grupurilor implicate în această practică.

Potrivit statisticilor, a fost cel mai mare număr de delfini ucişi vreodată într-o singură zi în Insulele Feroe.

O petiţie care a strâns 1,3 milioane de semnături, solicitând interzicerea acestei vânători tradiţionale, a fost înaintată guvernului din Insulele Feroe.

În prezent, guvernul a limitat captura anuală de delfini la 500 de exemplare pentru următorii doi ani. Doar cifrele privind vânătoarea de delfini au fost însă revizuite, nu şi întreaga tradiţie a "grindadrap".

Cota a fost stabilită după "captura neobişnuit de mare" de 1.423 de delfini cu laterale albe în luna septembrie a anului trecut, a precizat guvernul într-o declaraţie.

"Unele aspecte ale acestei capturi nu au fost satisfăcătoare, în special numărul neobişnuit de mare de delfini ucişi", se precizează în declaraţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.