Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Insurgenţii talibani au preluat controlul asupra punctului de trecere care leagă Afganistanul de restul Asiei Centrale

Anadolu Agency
pakistan afganistan

Insurgenţii talibani au preluat marţi controlul asupra principalului punct de trecere a frontierei cu Tadjikistanul, republică ex-sovietică din Asia Centrală, în nordul Afganistanului, precum şi asupra unor districte care duc spre capitala provinciei Kunduz, au anunţat responsabili locali, citaţi de AFP.

Doi membri ai consiliului regional - Amruddin Wali şi Khaliddin Hakmi - au confirmat pentru agenţia franceză de presă 'preluarea controlului asupra punctului de trecere Shir Khan', care leagă Afganistanul de restul Asiei Centrale, la circa 50 km nord de Kunduz.

Talibanii, potrivit lui Hakmi, au capturat 'Shir Khan şi toate celelalte posturi de frontieră, după o oră de lupte'.

'Talibanii au început atacul noaptea trecută, iar dimineaţă erau peste tot, cu sutele', a precizat un ofiţer al armatei afgane, sub rezerva anonimatului.

Forţele regulate au fost constrânse să se retragă 'până în Tadjikistanul' vecin, a adăugat el.

Talibanii şi-au intensificat ofensiva pe teren de la începutul retragerii trupelor americane în luna mai, operaţiune ce ar urma să se încheie la 11 septembrie, scrie Agerpres.ro.

Pentagonul a lăsat să se înţeleagă luni că retragerea, care avansează foarte rapid, ar putea fi încetinită în mod deliberat pentru a face faţă atacurilor repetate, respectându-se totodată termenul limită la 11 septembrie.

Pe fondul retragerii trupelor străine din Afganistan, Rusia a anunţat la sfârşitul lunii mai că îşi consolidează sistemul antiaerian de la o bază din Tadjikistan, conform semioficiosului Izvestia, care cita la 25 mai un comunicat al Ministerului Apărării de la Moscova.

Potrivit ziarului, baza va fi echipată cu cele mai moderne sisteme de apărare antiaeriană portabile 'Verba'. Acest tip de arme este deosebit de eficient împotriva rachetelor de croazieră şi a dronelor de toate modelele şi dimensiunile, conform publicaţiei citate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.