Unii consilieri de rang înalt din administraţia preşedintelui Donald Trump, în frunte cu vicepreşedintele JD Vance, îl îndeamnă pe Trump să încerce diplomaţia înainte de a lansa atacuri împotriva Iranului, a relatat The Wall Street Journal, citând oficiali americani. La rândul său, Axios scrie că Trump va avea marţi o întâlnire cu echipa sa de securitate naţională, care i-a prezentat deja o listă de opţiuni, informează News.ro.
Un purtător de cuvânt al lui Vance a declarat că relatarea WSJ nu este corectă, potrivit Reuters.
„Vicepreşedintele Vance şi secretarul de stat Rubio prezintă împreună preşedintelui o serie de opţiuni, de la o abordare diplomatică la acţiuni militare”, a declarat William Martin, directorul de comunicare al lui Vance. „Ei prezintă aceste opţiuni fără părtinire sau favoruri”, a adăugat oficialul.
Casa Albă evaluează o propunere din partea Teheranului de a iniţia discuţii cu privire la programul său nuclear, în timp ce Trump pare să ia în considerare autorizarea unei acţiuni militare împotriva Iranului.
Preşedintele Trump este înclinat să lanseze un atac asupra Iranului pentru a pedepsi regimul pentru uciderea protestatarilor, dar nu a luat încă o decizie finală şi analizează propunerile iraniene de negociere, a declarat pentru Axios un oficial al Casei Albe cu informaţii directe.
CE OBIECTIVE AR PUTEA FI LOVITE ÎN IRAN
Deşi Trump a ameninţat regimul iranian cu atacuri în cazul uciderii protestatarilor, nu este deloc clar că bombele americane vor schimba situaţia în Teheran. Este de aşteptat ca Trump să discute opţiunile într-o întâlnire cu echipa sa de securitate naţională marţi.
Pe măsură ce au apărut informaţii potrivit cărora sute de protestatari au fost ucişi în weekend, Trump a declarat reporterilor că Iranul „începe” să depăşească limitele.
Dacă Trump va ordona atacuri, acestea vor viza probabil elemente ale regimului implicate în securitatea internă, considerate responsabile de represiune.
Însă trimisul său, Steve Witkoff, a luat legătura cu ministrul de externe al Iranului în legătură cu o cale diplomatică care implică reluarea negocierilor nucleare, potrivit Axios.
Luni, Trump a anunţat noi sancţiuni secundare pentru a creşte presiunea asupra Iranului. „Începând de acum, orice ţară care face afaceri cu Republica Islamică Iran va plăti o taxă de 25% pentru toate afacerile cu Statele Unite ale Americii. Acest ordin este definitiv şi fără drept de apel. Vă mulţumesc pentru atenţia acordată acestei chestiuni!”, a scris el pe Truth Social.
LISTĂ DE OPŢIUNI
Vineri, vicepreşedintele Vance, secretarul de stat Marco Rubio şi oficiali cheie ai Consiliului Naţional de Securitate s-au întâlnit pentru a pregăti o listă de opţiuni pe care să i-o prezinte lui Trump, a declarat pentru Axios o sursă care are cunoştinţă despre întâlnire. Sursa a spus că opţiunile variază de la diplomaţie la atacuri militare.
Un oficial american a declarat că majoritatea măsurilor propuse înainte de întâlnirea de marţi erau non-cinetice.
Unii membri ai administraţiei consideră că atacurile ar putea fi contraproductive, dar Trump însuşi pare să fie înclinat să le ordone, potrivit sursei.
Oficialii iranieni au denunţat ameninţările lui Trump şi au ameninţat că vor ataca bazele americane şi Israelul dacă Trump va duce la îndeplinire ameninţările.
Între timp, ministrul iranian de externe Abbas Araghchi l-a contactat pe Witkoff în weekend pentru a discuta despre proteste, au declarat două surse pentru Axios. Sursele au spus că demersul pare a fi un efort al Iranului de a detensiona relaţiile cu SUA sau, cel puţin, de a câştiga mai mult timp înainte ca Trump să ia măsuri pentru a slăbi şi mai mult regimul.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat luni reporterilor că atacurile aeriene „ar fi una dintre numeroasele opţiuni luate în considerare” de Trump. Leavitt a subliniat că, deşi Trump nu se teme să recurgă la forţă, diplomaţia este întotdeauna prima opţiune pentru el. „Ceea ce auziţi public din partea regimului iranian este destul de diferit de mesajele pe care administraţia le primeşte în privat şi cred că preşedintele are interesul să exploreze aceste mesaje”, a spus ea.





























Comentează