Întâlnire tensionată la Palatul Victoria: ce le-a transmis Bolojan sindicatelor din energie, care protestează în stradă

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 19-02-2026 16:04

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Ilie Bolojan a avut, joi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor din domeniul energiei, discuțiile vizând problemele semnalate de angajați și posibilele soluții pentru rezolvarea acestora, potrivit unui comunicat al Guvernului.

La întrevedere au participat, din partea Executivului, vicepremierul Marian Neacșu și ministrul Energiei, Bogdan Ivan, precum și președintele directoratului Societății Complexul Energetic Oltenia S.A., Dan Plaveti. Sindicatele au fost reprezentate de președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, vicepreședinții Cristian Rădaru și Ionescu Gelă, precum și de președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mândrescu.

Potrivit comunicatului transmis de Biroul de presă al Guvernului, discuțiile au vizat atât situația actuală a companiilor din energie, cât și solicitările formulate de angajați în contextul noilor reguli aplicabile societăților de stat.

Derogări condiționate de eficiență

În cadrul întâlnirii, premierul a subliniat că eventualele derogări de la prevederile aprobate anul trecut pentru toate companiile de stat pot fi acceptate doar în anumite condiții. „Solicitările de derogare de la prevederile aprobate anul trecut pentru toate companiile de stat pot fi acceptate numai în cazul celor care adoptă măsuri pentru creșterea eficienței și reducerea ajutoarelor de stat cerute ministerelor tutelare”, a arătat Ilie Bolojan, potrivit sursei citate.

Mesajul transmis de prim-ministru vine în contextul presiunilor din sectorul energetic, unde companiile de stat reclamă constrângeri bugetare și nevoia unor ajustări pentru a putea menține activitatea și locurile de muncă. Guvernul a impus, anul trecut, reguli mai stricte privind cheltuielile și sprijinul acordat societăților aflate în subordinea ministerelor.

În acest cadru, Executivul condiționează orice excepție de la regimul general de implementarea unor măsuri concrete de eficientizare și de diminuarea dependenței de ajutoarele de stat.

Memorandum în ședința de Guvern

Conform comunicatului, un Memorandum care să clarifice toate aspectele discutate urmează să fie analizat în ședința de Guvern de săptămâna viitoare. Documentul ar urma să stabilească atât cadrul de aplicare a eventualelor derogări, cât și obligațiile companiilor vizate.

Guvernul nu a oferit, în acest stadiu, detalii suplimentare privind conținutul viitorului Memorandum sau eventualele măsuri concrete care ar putea fi adoptate, precizând doar că dialogul cu partenerii sociali va continua în perioada următoare.

Protest în fața Guvernului

Minerii şi energeticienii protestează joi, între orele 13.00 şi 17.00, în faţa sediului Guvernului, nemulţumiţi, printre altele, de neacordarea voucherelor de vacanţă şi a tichetelor de masă pentru salariaţii care lucrează în condiţii grele, periculoase şi vătămătoare şi de lipsa protecţiei sociale pentru aproximativ 2.000 de salariaţi cu contracte individuale de muncă pe perioadă determinată din cadrul Complexului Energetic Oltenia. 

Sindicaliştii mai cer modificarea legislaţiei privind măsurile de protecţie socială pentru personalul afectat de procesul de decarbonare şi stabilirea unei perioade de acordare a venitului de completare de până la 48 de luni pentru salariaţii disponibilizaţi, revenirea la condiţiile de pensionare existente anterior datei de 1 septembrie 2024, formalizarea urgentă a situaţiei minelor care nu pot fi închise din punct de vedere tehnic la termenele stabilite, eliminarea dezechilibrului grav dintre energia în bandă şi energia sporadică, astfel încât scoaterea din exploatare a capacităţilor pe bază de cărbune să se realizeze doar după punerea în funcţiune a noilor capacităţi pe gaz şi nucleare; şi stoparea concurenţei inechitabile care afectează companii strategice din sectorul energetic.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri