DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ÎNTÂRZIERE Inaugurarea gazoductului Nord Stream 2 AG, AMÂNATĂ pe 2020

karadeniz-press.ro
gazoduct

Uşoare modificări în calendarul lucrărilor la proiectului Nord Stream 2 către Germania sunt posibile, a afirmat duminică Alexey Miller, directorul general al Gazprom, transmite Reuters citat de Agerpres.

Declaraţia sa vine după ce vineri operatorul proiectului, Nord Stream 2 AG, a avertizat că întârzierea obţinerii permiselor din Danemarca ar putea amâna până în 2020 inaugurarea gazoductului.

Citește și: Mihai Tudose intră la RUPERE în scandalul reținerilor de la Topoloveni: 'Cine nu strigă Dragnea Președinte are parte de o plimbare cu duba'

Grupul rus Gazprom va suporta jumătate din costurile de construcţie ale gazoductului Nord Stream 2, estimate la 9,5 miliarde euro. Cealaltă jumătate este suportată de partenerii europeni ai grupului rus Gazprom, respectiv firmele germane Uniper şi Wintershall, grupul anglo-olandez Shell, compania franceză Engie şi cea austriacă OMV.

"Chiar dacă apar anumite situaţii, este important să înţelegem că ele ar putea afecta termenele limită ale proiectului, dar într-un mod nesemnificativ", a declarat duminică într-un interviu televizat Miller, citat de Interfax.

"În realitate atmosfera este bună, continuă activităţile într-un ritm susţinut. Şi până acum avem finanţarea necesară pentru cheltuielile necesare pentru Nord Stream 2", a explicat şeful grupului energetic rus.

Luna trecută, compania care promovează gazoductul Nord Stream 2 a propus cea de-a treia rută posibilă pentru amplasarea acestei conducte prin apele teritoriale ale Danemarcei, în încercarea de a depăşi obiecţiile ridicate de autorităţile de la Copenhaga faţă de acest proiect.

Consorţiul Nord Stream 2 AG a prezentat deja autorităţilor daneze planurile pentru două rute posibile prin sudul insulei Bornholm din Marea Baltică, în zona economică exclusivă a Danemarcei, prima din aceste rute fiind prezentată în urmă cu peste doi ani, însă în martie i s-a cerut să prezinte o a treia opţiune.

Gazoductul Nord Stream 2 este criticat de SUA, care acuză Germania că îşi majorează astfel dependenţa de gazul natural rusesc, precum şi de mai multe state din Europa de Est, Marea Baltică şi Nordul Europei, care se tem că Nord Stream 2 va creşte dependenţa UE de Moscova.

Chiar dacă reprezentanţii Nord Stream 2 AG susţin în continuare că gazoductul va fi gata la finele lui 2019, obstacolele ridicate de Danemarca ar putea întârzia finalizarea conductei. Agenţia daneză pentru Energie nu a putut estima când anume va fi eliberată o autorizaţie.

Purtătorul de cuvânt de la Nord Stream 2 AG, Jens Mueller, declara recent că, şi dacă autorităţile din Danemarca vor emite aprobările necesare în a doua parte a anului, consorţiul ar putea aduce nave suplimentare pentru a urgenta lucrările astfel încât secţiunea din Danemarca a viitorului gazoduct să fie gata în decurs de o lună.

Grupul rus Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream 2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente. Cu o lungime de 1.200 de kilometri, Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.