Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Înțelegere pe 10 ani între PSD și PNL?! (surse)

innovationorigins.com
sah

Comasarea alegerilor, în orice variantă, ține prima pagină a politicii autohtone de câteva săptâmâni. S-a vorbit despre toate variantele care ar fi posibile în aest sens, liderii politici au făcut declarații, în repetate rânduri, despre cum ar fi mai bine să vină românii la vot, însă nimic concret și oficial.

Lucrurile stau însă puțin altfel, neoficial, pentru că discuțiile se poartă la un altl nivel, comasarea alegerilor fiind deja decisă în ceea ce perivește localele cu europarlamentarele. Acum se discută despre o strategie pentru următorii 10 ani, care, spun actorii prinicpali, ar fi în beneficiul dezvoltării României.

Astfel, Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal ar fi discutat despre un pact politic pe o perioadă de 10 ani, spun surse politice pentru STIRIPESURSE.RO.

Se pare, potrivit surselor noastre, că atât PSD cât și PNL și-ar dori și chiar s-ar fi înțeles să conducă România pentru următorii 10 ani.

content-image

Un pact politic pe 10 ani, înțelegere făcută cu ușile închise

Pe modelul rotativei premierilor, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă vor să conducă țara pentru următoii 10 ani astfel:  timp ce 5 ani unul dintre partide, PSD sau PNL, să dețină președinția României în timp ce celălalt partid să preia funcția de șef al Executivului.

De menționat este că timpul în care unul dintre partide va deține cea mai înaltă funcție în stat, celălalt partid, în același timp, va avea prim-ministrul.

După ce președintele își termină mandatul de 5 ani să se facă rocadă între partide, astfel că formațiunea politică ce a dat președintele să dea premierul și invers.

De aici și discuțiile apărute recent în spațiul public, privind o modificare a mandatului de președinte de la 5 la 4 ani.

Ipoteza a fost lansată chiar de Marcel Ciolacu, vineri când a precizat că mandatul președintelui României ar trebui să fie de patru ani, nu de cinci, cum este în prezent.

Precizăm că acest lucru este posibil doar prin modificarea Constituției.

Acum însă apare o altă problemă unde s-au cam împotmolit liderii celor două partide aflate la guvernare, spun sursele avizate: și social-democrații și liberalii vor să aibă primul mandat de președinte al României în cadrul rotativei.

Cum ar urma să se ajute PSD și PNL pentru a câștiga toate rundele de alegeri

Deși există rivalitate istorică între cele două partide, interesul PSD este să ”ajute” PNL-ul să termine pe locul 2 alegerile, pentru că nu trebuie să scăpăm din vedere cifrele pe care partidul lui George Simion le are în sondaje.

Și aici intevine comasarea alegerilor. Deși nu s-a anunțat oficial, românii vor merge la vot pe 9 iunie pentru a vota atât europarlamentarii cât și primarii.

Prin comasarea celor două tipuri de alegeri PSD și PNL mizează pe o prezență mai mare la vot prin mobilizarea electoratului cu ajutorul primarilor. Acest lucru ar maximiza procentele celor două partide.

Miza este limitarea ascensiunii partidelor conduse de Simion și Șoșoacă și creșterea numărului de mandate PSD și PNL la europarlamentare.

Practic, PSD își securizează poziția și maximizează procentele, în timp ce PNL încearcă să câștige locul doi la europarlamentare și să fie înaintea partidului lui Simion.

Liderii coaliției, presați de timp

Negocierile trebuie finalizate săptămâna viitoare și cel mai probabil se va întâmpla lui în ședința coaliției de guvernare, pentru că, altfel, cele două partide aflate la putere intră în criză de timp cu modificarea legislației.

Legislația electorală trebuie modificată cu șase luni înaintea alegerilor, deci termenul ar fi 9 februarie.

Înțelegearea, validată de președintele Iohannis

content-image

De asemenea, președintele Klaus Iohannis ar fi validat pactul politic pe 10 ani a celor două partide, spun sursele noastre.

Șeful statului își dorește o funcție europeană, poate nu neapărat de președinte al Consiliului European. Această decizie este în pixul premierului Marcel Ciolacu.

Opoziția, furioasă pe o eventuală comasare a alegerilor

AUR, USR și Alianța Dreptei critică vehement o comasare a alegerilor. Liderii Opoziției nici nu vor să audă de o asemenea variantă, fiind conștienți că astfel nu ar avea nico șansă de câștig în fața celor două partide de la putere.

„Simplul fapt că se discută de un an de zile despre diferite tipuri de comasări ale alegerilor arată faptul că actuala coaliție este mai puțin preocupată de buna guvernare, cât este preocupată de cum să aranjeze jocurile electorale în anul electoral 2024, pentru a se menține la putere”, spune, la RFI, Ludovic Orban, președintele partidului Forța Dreptei.

George Simion a mers mai departe, trecând la circ și scandal. El a intrat peste social-democrați în ședință, a adus sicrie și cruci în fața Guvernului, acest fiind modul în care AUR crede că face opoziție unei decizii de comasare a alegerilor.

content-image

USR consideră total aberantă această încercare a PNL de a obţine un scor cât mai bun la alegeri

De asrmenea, reprezentanţii USR au solicitat preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei să sesizeze Comisia de la Veneţia pentru o opinile legată de scenariul comasării alegerilor europarlamentare şi locale din România, cu mai puţin de şase luni înainte de termenul stabilit.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.