Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Inter Milano vrea sa-l 'sufle' pe Alexis Sanchez de la Manchester United

www.sport1x2.ro
Alexis Sanchez

Alexis Sanchez (30 de ani) a fost adus ca o mare speranţă la Manchester United, în urmă cu un sezon şi jumătate, însă chilianul este departe de a confirma, iar agentul jucătorului încearcă să-l readucă în Italia, potrivit mediafax.

Fernando Felicevich, agentul fotbalistului chilian, se află de mai multe zile la Milano, acolo unde a discutat cu oficialii clubului Inter Milano despre o posibilă mutare a lui Sanchez, în vară, scrie Gazzetta dello Sport. Potrivit sursei citate, nerazurrii văd în Sanchez un înlocuitor pentru Mauro Icardi, cel care s-a aflat într-un conflict cu echipa şi fanii în acest sezon şi ar putea pleca la finele acestei stagiuni.

Citește și: Detalii mai puțin știute! Cu ce se ocupă fiica miliardarului Ion Țiriac

Fostul jucător de la Arsenal are un salariu săptămânal uriaş la Manchester United, aproximativ 500.000 de lire sterline, cu bonusuri incluse. Acest lucru, combinat cu faptul că nu a dat randamentul aşteptat, îi determină pe şefii lui United să facă tot posibilul pentru a-l vinde în această vară.

Mutarea ar putea fi falicitată de o clauză din contractul lui Sanchez, dezvăluită de DailyMail. Englezii au scris în perioada recentă că, potrivit înţelegerii dintre cele două părţi, salariul atacantului va fi redus cu 25% în cazul în care United nu se califică în Liga Campionilor. Cu o rundă înainte de final, trupa lui Solskjaer a ratat şi acest obiectiv, astfel că lui Inter îi va fi mai simplu să negocieze un posibil transfer.

Citește și: Victoria de senzație a Simonei Halep! Câți bani a câștigat pentru calificarea în sferturi la Madrid

Alexis Sanchez a fost adus de Manchester United în ianuarie 2018, de la Arsenal, pentru 30 de milioane de lire sterline. În acest sezon, chilianul a evoluat în 27 de partide şi a reuşit doar două goluri şi patru pase decisive. Înţelegerea cu echipa de pe Old Trafford expiră în iunie 2022.

În cazul în care Sanchez se va transfera la Inter Milano, chilianul ar reveni în Serie A, campionat unde fost legitimat în perioada 2006-2011, la Udinese. Alexis a mai evoluat pentru Cobreloa, Colo Colo, River Plate, Barcelona şi Arsenal.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.