Intervenție în FORȚĂ a polițiștilor: Au tras cu PISTOLUL după un șofer TERIBILIST

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 26-01-2019

Actualizat: 26-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: AJC.com

Un echipaj al Poliţiei Rutiere a folosit armamentul din dotare pentru prinderea unui şofer care nu a oprit la semnal pentru o verificare în trafic în localitatea Adamclisi, informează un comunicat de presă transmis sâmbătă de Inspectoratul Poliţiei Judeţene (IPJ) Constanţa, informează Agerpres.

Conform sursei citate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un bărbat în vârstă de 25 de ani, care conducea un autoturism pe DN 3, în localitatea Adamclisi, nu s-a conformat la semnalul regulamentar de oprire făcut de poliţiştii rutieri.

Echipajul mobil de Poliţie a pornit în urmărirea bărbatului şi, după ce acesta şi-a abandonat autovehiculul pe o stradă din localitate, urmărirea a continuat pedestru, moment în care a fost executat un foc de avertisment în plan vertical pentru oprirea fugarului.

Citește și: Este HAOS în Capitală: linia tramvaiului 41 este blocată a doua oară, într-o singură zi

După capturarea acestuia, în urma verificărilor, poliţiştii au constatat faptul că autoturismul era radiat din 2017, iar bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri