Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Intervenție dificilă pentru salvamontiștii din Alba: tânăr rănit după ce a căzut cu motocicleta de teren într-o zonă greu accesibilă din Piatra Craivei

salvamont

Un tânăr practicant de motocross a fost grav rănit luni, în zona Piatra Craivei, după ce s-a răsturnat cu motocicleta de teren, acesta fiind evacuat din zona greu accesibilă de către salvamontişti.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Public Judeţean Salvamont Salvaspeo Alba, salvatorii montani au fost alertaţi luni, prin Dispeceratul 112, despre faptul că la Piatra Craivii s-a produs un accident a cărui victimă este un tânăr practicant de motocross.

Acesta se afla împreună cu un grup de prieteni, de asemenea practicanţi de enduro.

"Două echipaje de salvatori montani au intervenit pentru evacuarea victimei. Aceasta a suferit multiple traumatisme la nas, picior şi coloana vertebrală, în urma căzăturii cu motocicleta de teren", au menţionat reprezentanţii Salvamont Alba.

După acordarea primului ajutor medical la fata locului, tânărul a fost dus de salvamontişti până la echipajul ambulanţei, fiind transportat apoi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia pentru investigaţii amănunţite şi îngrijiri medicale, potrivit Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.