DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

INTERVIU - Cristiana Anghel: Senzația este că Antonescu e șantajat, amenințat/ AUDIO

anghel
În perioada de opoziție devenise emblema USL și lupta împotriva lui Traian Băsescu și a sistemului din jurul președintelui. Acum este senator, din partea PC. În numele membrilor de la talpa partidului le transmite un mesaj celor doi lideri USL: am fi niște idioți dacă am rupe USL-ul!  Cristiana Anghel recunoaște că nu mai înțelege nimic din războiul de la vârful USL, însă are senzația că Antonescu este șantajat de cineva, altfel nu s-ar fi dus la Cotroceni pentru negocieri cu Traian Băsescu. Actualul senator susține că Antonescu s-a schimbat, nu mai este același om care a pus bazele USL, însă le cere liderilor să treacă peste tot și toate și să nu rupă USL-ul. R. Ați fost unul dintre motoarele USL. Cum vedeți acum situația, când ruperea e iminentă? C.A. Lupt în continuare pentru USL. Această alianță nu se poate rupe. R. Ce vă mai mână în luptă? Faceți parte din PC, iar partidul dumneavoastră a fost terfelit de Crin Antonescu. C.A. Nu contează lucrul acesta! Contează votul a 7,5 milioane de oameni. Eu am puterea să trec peste lucrurile, iar dacă USL-ul ar fi bine și ar merge mai departe în momentul în care eu m-aș retrage, așș face asta fără să ezit. Aici e vorba despre un om, care este un nou pretext: Iohannis. Nu s-a întâmplat absolut nimic și nu s-a ales praful de USL până nu s-a pus problema de Iohannis. Și aici este un pretext, pentru că premierul nu a avut nimic împotrivă să-l numească ministru de Interne. Singura problemă a fost la a-l pune să și răspundă ca vicepremier pentru celelalte probleme de Interne, dar acolo era domnul Oprea. Deci nu poți să spui, ești venit nou: scoală-te tu, să mă așez eu. A doua la mână, domnul Iohannis sunt convinsă că ar câștiga până la urmă, dar ar două procese penale la care așteaptă răspuns. Întrebare: cum crede domnul Antonescu că va câștiga în momentul în care, doamne ferește, peste câteva luni de zile unul dintre complete îl găsește vinovat pe domnul Iohannis? Cu ce față va ieși dumnealui în fața oamenilor? L-a ținut în brațe pe Fenechiu. Bun! Eu înțeleg că te legi sufletește și că ți la niște oameni, dar ai în spate 7,5 milioane de voturi, nu poți să distrugi toate speranțele românilor doar de dragul unui om.Cine este domnul Iohannis? Domnul Iohannis este persoana care în 2007 a fost medaliat de către ministrul de Interne al Germaniei pentru merite deosebite aduse Germaniei. Atenție! Germaniei, nu României. Cine este Germania la ora actuală? Este doamna Merkel. Cine este doamna Merkel pentru 7,5 milioane de oameni? Este cea care a călcat în picioare votul nostru. R. Treceți peste orice? Chiar și peste vizitele lui Crin Antonescu la Cotroceni? C.A. Trec peste tot numai să rămână USL-ul. R. Chiar și peste vizitele la Cotroceni? C.A. Eu sunt convinsă că domnul Antonescu nu face lucrurile astea de plăcere. Nu știu cine îl amenință, cu ce îl amenință. Nu a pornit, așa, din senin, pur și simplu. Am senzația că cineva îl strânge cu ușa, că nu pot să cred că de bună voie își bate joc de votul a 7,5 milioane de oameni. Eu aș vrea să spun un lucru pe care l-am învățat în viață: indiferent cât vrei să ascunzi un lucru, mai devreme sau mai târziu va ieși la iveală, iar dacă dumnealui crede că trădând interesele USL-ului poate să treacă peste un moment care a fost nu neapărat rușinos, dar pe care nu vrea să-l aducă public. Mai devreme sau mai târziu va ieși la iveală. R. La ce moment vă referiți? C.A. Încerc să spun că nu cred că de bună voie domnul Antonescu face lucrul acesta. R. Nici Geoană nu s-a dus la Vântu de bună voie. C.A. Încerc să spun un alt lucru: domnul Băsescu îi respectă mai degrabă pe dușmanii care au curajul să lupte cu dumnealui, decât pe cei care sunt yes mani și fac jocurile dumnealui. Uitați-vă dacă este vreo persoană care l-a servit pe domnul Băsescu și până la capăt a rămas bine mersi. R. Ar fi doamna Udrea. C.A. Nu se știe niciodată. Doamna Udrea încă îi servește domnului Băsescu. Domnul Băsescu are interesul să se formeze acel partid, să ia niște voturi, măcar cât Eba să ajungă în Parlamentul European. Doamna Udrea încă îi folosește. R. Și Crin Antonescu la ce i-ar folosi? C.A. Nu știu, încerc să mă dumiresc. Sunt pur și simplu năucă! Eu nu pot să înțeleg ce poate fi în sufletul tău când faci un lucru ca acesta și cu ce curaj te vei duce în fața oamenilor, când te duci la braț cu domnul Băsescu. Tu, care până acum ai spus că trebuie dat afară, că trebuie să plece acasă, că a făcut o grămadă de mizerii. Și cum să spun? S-a interpretat la un moment dat că eu am zis împotriva liberalilor. Nu! Aici vorbim de domnul Crin Antonescu. Liberalii s-au simțit obligați să facă zid în jurul dumnealui, cei de sus. Cei de jos sunt convinsă că sunt foarte nemulțumiți și vor fi și mai nemulțumiți dacă se rupe USL-ul, pentru că vor avea o grămadă de reproșuri și unii dintre ei o grămadă de pierderi. Există neșansa, în toată chestia asta, să pui în PNL-ul aceeași situație ca PNȚCD-ul. R. În ce sens? C.A. Să zicem că ar fi șanse să ajungi să guvernezi, să fi președinte. Șansele sunt foarte mici, în momentul în care te aliezi cu domnul Băsescu, dar ai toate șansele să distrugi al doilea partid istoric. Pentru că eu voi avea grijă să le spun oamenilor și să le reamintesc că USL-ul doar pentru că ne-am făcut ambiția și l-am vrut neapărat pe domnul Iohannis. R. Aș vrea să evităm clișeele din punctajele de partid. Asta cu Iohannis este doar una dintre probleme. C.A. Nu, este singura problemă și culmea este că eu îl respect pe domnul Iohannis, dar domnul Iohannis este folosit ca pretext. Atât! Culmea este că domnul Iohannis s-a înțeles cu domnul Oprea, care ce atribuții să ia. Și atunci care e problema ta? Vi și spui că nu vrea Ponta să îți numească miniștrii. Și-au dat demisia miniștrii tăi și nu i-a numit exact pe cei pe care i-ai dorit tu? De ce nu pornim exact de la esență? Nu poți să numești miniștrii, dacă aceștia nu și-au dat demisia. Îi dai tu afară? Păi pe urmă spune că a dat minștrii PNL-ului afară. Totul este un pretext, iar eu sunt convinsă că domnul Antonescu nu face acest joc de bună voie. Este pus cu spatele la zid și nu are de ales. R. Cu ce poate fi șantajat Antonescu? El este recunoscut ca unul dintre oamenii politici fără probleme cu ANI, DNA sau alte schelete prin dulap. C.A. În schimb, oamenii pe care îi susține majoritatea au probleme. R. Și credeți că dacă se duce alături de Băsescu, acei oameni scapă? C.A. Nu, nu, nu. Nu vreau să pară că eu am zis lucrul acesta. Eu încerc să găsesc o explicație la modul cum se comportă domnul Antonescu, absolut inexplicabil. Nu-i găsesc vină. Eu încerc să găsesc o explicație a acestui comportament, nu pot să-i spun aberant, mie mi se pare lipsit de logică. Și atunci încerc să înțeleg ce se întâmplă cu dumnealui și atunci singura explicație pe care o găsesc este că fie a fost amenințat cu ceva, fie a fost șantajat cu ceva. N-aș putea să spun cu ce. Dacă dumnealui face lcururile acestea, nu cred că le face din convingere sau cu sufletul ușor. Nu pot să cred că timp de un an și jumătate, aproape doi, tu ai mințit de fapt și nu-l văd mințind din punctul acesta de vedere. Adică ceea spunea era din convingere. Ceea ce văd acum la B1 TV mi se pare o jenă când vorbește. Vorbește cu jenă, nu mai este dumnealui cel care era. R. Dacă ați fi acum la aceeași masă cu Antonescu și Ponta, ce le-ați spune, ce mesaj le-ați transmite? C.A. Eu le-aș spune că în pozițiile respective nu au ajuns pentru că au apăsat pe un buton și au vrut. Acolo sunt nu numai oameni care i-au votat. Sunt speranțe și sunt niște interese naționale pentru care trebuie să lăsăm toate mizeriile deoparte. Și noi am greșit, și Ponta a greșit, am greșit toți până la urmă. Domnule, hai să terminăm! Pe domnul Ponta nu l-am văzut să îl facă pe domnul Antonescu chelner sau mincinos. Domnul Ponta are alt stil. Nu poți să faci lucrurile astea cu un om cu care ai mers braț la braț și alături de care ai luptat. Sau bun, le-ai făcut! Pe noi, cei de la PC, ne-ai făcut pulbere. Eu, în nume personal, dar cred că și al colegilor, suntem dispuși să trecem peste toate astea, ștergem totul cu buretele. Nu contează lucrul ăsta, contează ideea de USL, iar ideea de USL nu este unirea a două partide, este speranța oamenilor. Dacă le luăm și ultima speranță...Eu merg pe stradă, eu merg cu trenul. Nimeni, în afara acestui fapt nu mi-a reproșat decât că am promis că îl trântim pe domnul Băsescu și că0l trimitem acasă și n-am făcut lucrul acesta. Oamenii ăștia au pus niște speranțe fantastice! Nu poți să le ucizi aceste speranțe din niște ambiții prostești. Să se închidă domnule într-un birou, să se și bată, dacă așa consideră, dar să nu rupă USL-ul. Să facă cum se făcea pe vremuri. Să trimită fiecare armată pe cel mai viteaz și cine câștigă, ăla ia totul. Dar nu lăsați oștile să moară! Avem atâtea probleme, oamenii trăiesc din 6 milioane, o duc greu. Uitați-vă ce avem în jurul nostru, că în afară de Marea Neagră avem numai ”prieteni”. Chiar trebuie să ne batem joc de tot? Și pe urmă le mai cerem românilor să mai vină la vot? Păi care român mai vine la vot, în afară de cei îndoctrinați politic, care mai vine cu inima ușoară, când vede că toți suntem o apă și un pământ? R. La vârf lucrurile par că se joacă la un alt nivel. C.A. Eu încerc să spun că atunci când urci pe un munte și ajungi aproape de vârful lui, atmosfera e rarefiată și s-ar putea ca uneori să amețești din cauza lucrului acestuia.  Asculta aici cele doua parţi ale interviului:

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.