International Day of Silent Struggles (Ziua Internațională a Luptelor Tăcute), celebrată la 8 octombrie, este de câțiva ani o inițiativă emblematică a unor organizații mondiale dedicate recunoașterii și cinstirii celor care, în tăcere, poartă poveri nevăzute, se străduiesc să traverseze vâltoarea încercărilor de zi cu zi și să înfrunte furtunile nevăzute ale sufletului.
În aceste zile când cerul se prăbușește peste orașe și codurile se-nroșesc peste tot în țară, ne uităm instinctiv spre ceruri și uităm poate că adevăratele furtuni nu vin din atmosferă, ci din interior. Ploaia trece, vântul se domolește, dar vijelia din suflet, aceea care ne tulbură credința, ne slăbește nădejdea și ne goleşte de sens, e cea care lasă urmele cele mai adânci. Potopul cel mai mare nu e cel care inundă străzile, ci acela care, în tăcere, inundă inima atunci când nu-L mai simțim pe Dumnezeu aproape.
Iată că astăzi, de Ziua Internațională a Bătăliilor Tăcute și a traumelor care nu se văd dar dor, privim cu compasiune la fiecare „barcă zdruncinată” din viața noastră și a celor din jur, înțelegând că suferința nu este doar chin, ci teren fertil pentru creștere, discernământ și apropiere de divin. În această lumină, Psalmul 34 ne șoptește că „Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit” (Psalmul 34:18), amintindu-ne că suferința nu este doar un obstacol, ci și un spațiu sacru al desăvârșirii și al întăririi morale.
Episodul biblic al furtunii de pe Marea Galileii, relatat în Marcu 4:35-41, s-a conturat ca o veritabilă paradigmă spirituală a acestei zile. În timp ce Iisus dormea adânc în corabie alături de apostolii Săi, un vânt năprasnic și valuri amenințătoare au început să le zdruncine temerile și certitudinile, iar neliniștea să se cuibărească în inimile lor. Cuprinși de frică, apostolii L-au trezit, chemându-L să restabilească ordinea în mijlocul haosului. Atunci, cu o autoritate ce părea să depășească legile naturii, Iisus a certat vântul și marea, iar tumultul s-a transformat într-o liniște deplină, un moment absolut revelator care a arătat că pacea divină poate suprima orice frică și că fiecare corabie în derivă poate ajunge, la final, purtătoare de înțelepciune și claritate spirituală.
Ziua Bătăliilor Mute devine astfel un simbol al rezilienței umane și al înțelepciunii dobândite prin încercare. O sărbătoare mai puțin cunoscută, care ne invită să contemplăm cu reverență și compasiune „furtunile nevăzute” din viețile noastre și să recunoaștem valoarea fiecărei experiențe dureroase: fiecare cicatrice, fiecare barcă fără direcție, fiecare noapte de temeri și de zbucium poate fi un izvor de discernământ, o școală tainică a sufletului, o chemare la credință și la răbdare hristică. Iar rezistența în furtună nu e altceva decât o îndeletnicire ascunsă a spiritului care ne sculptează caracterul și ne rafinează conștiința.
Așadar, avem în față tabloul furtunii dezlănțuite de pe mare, un Hristos fără de grijă, trezit din somn, și o mână de oameni livizi la față și cutremurați de apele învolburate. Dar este aici, în această simfonie a furtunii, siguranța că sufletul învață să distingă între zgomotul lumii și vocea divină care spune: „Nu te teme, Eu sunt cu tine.”
Asemenea unor astronave fragile, purtate de curenți imprevizibili, oamenii sunt invitați să învețe arta determinării contemplative: să privească dincolo de valurile imediate, să perceapă în haosul aparent structuri de sens și să descopere în adâncuri rădăcinile credinței care dau forță, echilibru și direcție. Fiecare încercare ascunde în sine un cod, un algoritm tainic al maturizării, menit să ne învețe răbdarea, discernământul și reverența față de ceea ce transcende experiența imediată. În barca interioară fiecare cicatrice devine o glifă, fiecare izbucnire a vântului un verset mut al experienței și fiecare val o pagină din Evanghelia personală a maturității spirituale.
Astfel, ziua aceasta dedicată Luptelor Tăcute ne reamintește că suferința nu este absența sensului, ci o invitație continuă la conștientizare creatoare: să ne observăm, să ne modelăm, să ne întărim și, în final, să înțelegem că adevărata măreție a omului nu se face cunoscută în absența valurilor, ci în modul în care învățăm să le transformăm în căi de lumină.
Așa se face că dialogul cu pastorul Iosua Faur, liderul Bisericii Baptiste Sfânta Treime din Brăila, ne va purta în continuare prin tainele rolului suferinței în viața noastră. Am stat de vorbă cu teologul care ne-a explicat de ce Dumnezeu îngăduie totuși durerea, cum putem descifra lecțiile ascunse în fiecare provocare și cum putem naviga cu credință prin valurile tumultuoase, știind că prezența divină veghează necontenit asupra corabiei noastre. Am aflat de la Iosua că, de fapt, suferința nu ne abate de la drumul nostru, ci, asemenea furtunilor biblice, ne pregătește pentru orizonturi de pace, înțelepciune și tărie sufletească.
Ce faci când simți că Dumnezeu doarme?
“Dragul meu, când ești scufundat într-o încercare și nu știi încotro să o apuci, când pare că Dumnezeu doarme, ce să faci? Răspunsul este simplu: strigă către Dumnezeu. Strigă la Domnul!” - ne îndeamnă păstorul, făcând trimitere la 2 Cronici 20:12, unde poporul lui Iuda, aflat într-o situație extrem de delicată, recunoaște: „Nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine.” Pastorul subliniază că, în suferință, confuzia și nedumerirea nu trebuie să ne îndepărteze de divinitate, ci, dimpotrivă, ne pot apropia mai mult de ea: „De ce îngăduie Dumnezeu să vină furtuna și valurile să ne izbească? Tocmai ca să-ți arate cine ești tu și cine este El.”
Iosua ne invită să privim cu atenție episodul clasic relatat în Marcu 4:35-41, amintit mai sus, când Iisus se afla în barca alături de ucenicii Săi, iar o furtună amenințătoare a venit peste ei. Pastorul Faur spune că suferința, lăsată să se manifeste temporar, este un mijloc al divinității de a ne revela adevărata natură și credință: „Îți descoperă în cine te încrezi, pe lângă El sau în locul Lui. Îți arată dorința Lui de a răspunde la rugăciuni și că, în orice încercare, El este suficient.”
Cu alte cuvinte, fiecare furtună, fiecare temere, fiecare neliniște are rolul de a „scutura” inima, de a aduce la suprafață idolii ascunși și slăbiciunile personale, pentru ca omul să se apropie mai conștient și mai profund de Dumnezeu. „În cer îi vom mulțumi Domnului pentru fiecare furtună”, spune Iosua Faur, „pentru că aici, pe pământ, nu vedem întotdeauna ce face, dar acolo vom înțelege rostul fiecărei încercări și lecțiile pe care le-a rânduit.
De ce permite Dumnezeu suferința
Aparenta lipsă de intervenție a lui Dumnezeu în suferință este, de fapt, un act pedagogic divin, menit să ne dezvăluie adâncimile: „Atunci când îți ia de sub picioare tocmai sprijinul pe care ți l-ai pus, El îți arată că este sprijinul suficient. Atunci când îți ia lucrurile pe care tu le consideri bune, El îți arată că El este bunul cel mai bun. Te golește pe tine și te golește de tine ca să primești mai mult din El. Și cine este El. Încercările vor veni. Domnul Iisus ne-a spus lucrul acesta. A fi creștin nu înseamnă a fi lipsit de încercări. Dar uitați-vă la ucenici! Ucenicii erau chiar în prezența fizică al Domnului Iisus Hristos. Făceau ce le-a zis. Domnul Iisus, în mod intenționat, i-a trimis înspre o mare furtună. Dar în acea mare furtună, Domnul era cu ei” – explică pastorul.
Relevând autoritatea supranaturală a lui Iisus în fața haosului natural, pastorul a simțit nevoia să puncteze și caracterul revelator al miracolelor: „După marea furtună a venit marea liniște. Unde Domnul Iisus se trezește și vorbește. El s-a sculat, a certat vântul și a zis mării “Taci, fără gură”. Vântul a stat și s-a făcut o liniște mare. Domnul Iisus vorbește cu fenomenele naturale ca și cum ele există ca să-L slujească pe El și să facă voia Sa. Scriptura ne învață că Dumnezeu a creat totul prin puterea cuvântului Său. Și prin aceeași putere a cuvântului Său susține toate lucrurile și conduce, domnește peste toate lucrurile. De aceea Marcu ne învață că Domnul Iisus Christos nu era doar 100% om pentru că a dormit, ci și 100% Dumnezeu, pentru că poruncește și domnește peste toată natura. Furtuna nu s-a încheiat treptat; ci instantaneu, prin cuvântul Lui.”
Iosua crede că scopul tuturor furtunilor este să ne dezvăluie adevărul despre noi înșine și despre divinitate: „Eu nu știu prin ce furtună treci, și nu știu care-s o mie și una de motive pentru care Domnul îți lasă furtuna în viață, nici scopul pe care-l are, dar te asigur că unul din scopurile acelea, în furtună, e să arate că tu nu ești cine credeai că ești și că nu-L cunoști, de fapt, pe El așa cum ar trebui să-L cunoști.”
Ce lecție avem de învățat de la o barcă legănată de valuri
Descoperim așadar că prin fiecare rafală de vânt care ne destabilizează corabia vieții divinitatea ne revelează fragilitatea și totodată potențialul latent al ființei noastre. În momente de încercare, omul este chemat să se dezbrace de iluzii, de idoli și de falsa securitate, pentru a descoperi esența proprie și autoritatea supremă a Celui Atotputernic care guvernează toate fenomenele naturale și spirituale prin cuvântul Său nemuritor.
Asemenea apostolilor din barca de pe Marea Galileii suntem invitați să navigăm nu prin lipsa greutăților, ci prin prezența divinității în mijlocul lor. Valul care ne amenință liniștea nu este o condamnare, ci o chemare la renaștere cognitivă și spirituală, la cultivarea credinței și a răbdării, la o conștientizare profundă a relației noastre cu Creatorul. Căci doar în tumult se poate vedea adevărata față a credinței și doar în zbucium se pot măsura tăria și claritatea sufletului.
Astfel, International Day of Silent Struggles devine un altar simbolic al umanității: o sărbătoare a celor care suferă în tăcere, o recunoaștere a provocărilor nevăzute, dar și o promisiune pe vecie: că pentru fiecare barcă zguduită de furtunile vieții există un port divin al speranței, un far călăuzitor, un sonar care ghidează și schimbă direcția.
La final, Iosua Faur tine să ne reamintească o realitate: furtunile vieții nu distrug, ci reconfigurează. Ele nu separă, ci aduc la suprafață adevărul esențial: că omul, chiar și-n slăbiciuni, poate deveni "co-locatar" al Paradisului pregătit de Dumnezeu atunci când se abandonează cu credință în autoritatea supremă a Celui care, iată, printr-un singur cuvânt, poate face din zgomot liniște. Și astfel în fiecare luptă tăcută se revelează taina divină: că suferința nu este un capăt, ci un început, o invitație la cunoașterea infinitului și la creșterea în credință, o credință care transcende valurile și vânturile acestei lumi. Întotdeauna.
Comentează