Grupul bancar italian Intesa Sanpaolo SpA a depăşit deja ţinta de profit pentru 2020, de 3 miliarde de euro (3,5 miliarde de dolari), în urma redresării veniturilor, după ridicarea restricţiilor impuse pentru stoparea pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters preluat de agerpres.
În primele nouă luni din acest an, profitul net a totalizat 3,1 miliarde de euro, în linie cu ţinta Intesa pentru 2020, fără includerea preluării băncii UBI.
Intesa a obţinut în august controlul rivalei mai mici UBI. Noua entitatea va fi a şaptea mare bancă din zona euro, va controla aproximativ o cincime din piaţa împrumuturilor din Italia, în care lider este acum UniCredit, cu o cotă de piaţă de 12%.
În februarie, Intesa a lansat o ofertă de preluare surpriză, de patru miliarde de euro (cinci miliarde de dolari), a UBI, un semn că îndelung previzionata consolidare în rândul băncilor din Italia ar putea începe. Tranzacţia dintre Intesa şi UBI reprezintă una dintre cele mai mari fuziuni bancare din Europa din ultimul deceniu.
Eliminând contribuţia UBI din august şi septembrie, profitul net al Intesa s-a situat la 507 milioane de euro în trimestrul trei din 2020, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la 466 milioane de euro.
Intesa se aşteaptă să finalizeze tranzacţia până la finalul acestui an şi estimează că, în urma acordului, profiturile per acţiune vor creşte cu 6% faţă de nivelul din 2019.
Cele mai mari grupuri bancare italiene - UniCredit SpA şi Intesa Sanpaolo SpA - sunt prezente şi pe piaţa din România.
Intesa Sanpaolo şi-a îndeplinit mai devreme ţinta de profit pe 2020
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

1.522
Statul intervine după falimentul Damen Mangalia: Alocă sume importante pentru românii rămași fără locuri de muncă înainte de Paște | DOCUMENTE
1.522

27
APIA: Înmatriculările de mașini electrice au crescut cu 150% în martie, față de aceeași perioadă a anului trecut
27

24
Bursele europene au deschis şedinţa în creștere, după anunţarea armistiţiului între SUA şi Iran
24

3.039
Inspectorii ANAF au descins în benzinării: au confiscat bani și craburant
3.039

29
Cererea de gaze lichefiate a Chinei nu dă semne de revenire: Efectele crizei din Orientul Mijlociu persistă
29

9.494
Scenariu exploziv: Iranul și China folosesc Strâmtoarea Ormuz pentru a da o lovitură devastatoare Statelor Unite
9.494

2.961
Ministrul Energiei estimează cât timp vor fi prețuri mari la carburanți
2.961

200
Piața jocurilor de noroc din România: ce arată datele despre piața nelicențiată (black market)
200

33
CCIR și provincia Guangdong identifică oportunități concrete de investiții și parteneriat industrial
33

93
Gazele naturale se ieftinesc puternic în Europa după acordul dintre SUA și Iran
93

41
INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a scăzut cu 7,6% în primele două luni
41

5.838
Mai țineți minte ratele uriașe din pandemie? Băncile care au 'manipulat ROBOR' au primit acum o notă de plată colosală
5.838

3.434
Românii se vor topi în casă vara aceasta. Facturile la energie vor exploda pentru cei care pornesc aerul condiționat
3.434
















Comentează