Trei persoane au murit, iar alte două sunt date dispărute după ce autovehiculul în care se aflau a fost luat de ape în timpul inundaţiilor care afectează provincia filipineză Palawan, aflată în sud-vestul ţării, au anunţat autorităţile locale, transmite agenţia Xinhua, potrivit Agerpres.
Un reprezentant al Biroului pentru reducerea şi gestionarea riscului de dezastre din provincia Palawan, Mac Villarosa, a declarat luni seară că furgoneta în care se aflau 12 persoane a fost luată de ape, în seara zilei de duminică.
Şapte pasageri ai furgonetei au fost salvaţi, a declarat Villarosa, menţionând că trupurile a trei persoane au fost găsite luni.
Şoferul furgonetei şi soţia acestuia au fost daţi dispăruţi, a precizat Villarosa.
Centrul pentru operaţiuni de urgenţă la nivel de provincie a raportat că 1.454 de familii au fost evacuate începând de luni după-amiază în cel puţin patru oraşe din Palawan din cauza inundaţiilor masive provocate de ploile continue din ultimele zile.































Comentează