Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Inundaţiile din weekend au afectat 14 localități din județul Neamț

inundatii

Inundaţiile din weekend-ul trecut au afectat 14 localităţi din judeţ, se arată într-un bilanţ realizat de Instituţia Prefectului Neamţ, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, au fost afectate satele Izvorul Alb şi Secu din oraşul Bicaz, satul Trei Fântâni din comuna Dămuc şi comunele Trifeşti, Stăniţa, Oniceni, Văleni, Boteşti, Icuşeşti, Costişa, Secuieni, Ruginoasa, Petricani şi Urecheni. 

Au fost inundate 20 de gospodării şi aproape 160 de hectare de teren arabil şi păşune. 

De asemenea, au fost distruse 4 podeţe şi 10 kilometri de drum comunal, iar 15 fântâni au fost colmatate.

Citește și: Pompierii care și-au salvat colegul luat de viitură la Lunca Bradului au fost declaraţi 'eroii săptămânii'

Reprezentanţii Prefecturii Neamţ vor merge în localităţile afectate pentru a stabili exact pagubele produse de viituri, urmând ca în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă să fie aprobate sumele ce vor fi solicitate de la Guvern pentru refacerea infrastructurii distruse.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.