Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că parlamentarii formaţiunii pe care o conduce vor fi în sală la votul de învestire a Guvernului Cîţu, dar o decizie privind votul va fi luată chiar joi, ziua programată pentru validarea în Parlament a noului Executiv potrivit Agerpres.
"Vom fi prezenţi, asta este clar, cum vom vota, vom lua o decizie înainte de şedinţă. Eu am convocat la ora 14.00, joi, şedinţa grupurilor reunite şi vom discuta acolo. Există posibilitatea să votăm pentru a învesti Guvernul, dar există şi posibilitatea de a respinge învestirea acestui guvern, depinde şi de decizia Curţii Constituţionale, pentru că, în acest moment, nu trebuie să ne preocupe mai departe varianta alegerilor anticipate şi, sigur, nici populaţia nu este interesată de alegeri anticipate. Ceea ce vedem noi astăzi din toate discuţiile şi din toate sondajele, încet-încet pofta pentru alegerile anticipate dispare, ceea ce este absolut normal. Şi atunci trebuie văzut, vom discuta şi cu colegii din PNL, până la urmă este guvernul lor, este un guvern monocolor. Împotriva voinţei PNL să pui un guvern, nu ştiu dacă e varianta cea mai bună, vom mai discuta cu ei şi în funcţie de aceste discuţii vom lua o decizie, dar vom fi prezenţi în sală şi vom asigura cvorumul 100%", a declarat Kelemen Hunor, marţi, după consultările dintre premierul interimar, Ludovic Orban, şi reprezentanţii partidelor parlamentare, întrebat cum va poziţiona UDMR la votul de învestire.
Investirea guvernului Cîțu - Cum va vota UDMR
Explorează subiectul
Articole Similare

2.121
România, din nou fără buget în martie: cum au ajuns Bolojan și Nazare să repete haosul bugetar din anii ’90
2.121

1.792
Angajatorii, lăsați să finanțeze concediile medicale din buzunar: CNAS ar putea plăti penalități dacă nu rambursează banii în 90 de zile
1.792

63
Gianina Şerban, AUR: Avem soluţia pentru combaterea evaziunii fiscale, însă proiectul este blocat de interesele politice!
63

42
Un consilier independent şi USR au depus proiecte pentru interzicerea jocurilor de noroc în Buzău: Demers asumat şi de PSD
42

2.805
Tanczos Barna lasă diplomația la o parte și spune ce îl deranjează cel mai tare în coaliție
2.805

1.297
Transportatorii cer Guvernului reducerea accizelor la benzină și motorină, în contextul crizei declanșate de conflictul din Orientul Mijlociu
1.297

2.078
A început ședința coaliției: Tema "fierbinte" a bugetului de stat e pe masa liderilor
2.078

3.399
Nicușor Dan merge în Polonia și se vede cu președintele Nawrocki: în campanie îl susținea în stradă pe contracandidatul său
3.399

145
Senatorul Sava cere consultarea foștilor miniștri de Externe în situația gravă a României
145

2.380
Ilie Bolojan este 'premierul României și al tuturor românilor' / Tanczos Barna, despre coaliția de guvernare și aparențele
2.380

4.880
Petiție ironică înainte de votul din CSM pentru șefia DNA: un avocat îl „felicită” pe Cerbu pentru percheziția care a încălcat imunitatea unui judecător CEDO
4.880

5.798
Reforma pensiilor în Armată și MAI - Tanczos Barna spune cine ar putea lucra până la 65 de ani și cere echitate: 'Munca la birou nu diferă'
5.798

1.405
Tanczos Barna: 'Resursele sunt limitate. Nevoia şi aşteptările sunt tot timpul nelimitate'. Guvernul caută soluții pentru ajutoarele sociale propuse de PSD
1.405

















Comentează