Investitorii români sunt pesimişti privind evoluţia economiei, dar încrezători în veniturile lor (analiză)

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 16-12-2025 19:13

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Investitorii individuali români nu au încredere în economia locală, dar par din ce în ce mai încrezători în ceea ce priveşte nivelul de trai, locurile de muncă şi veniturile lor, relevă o analiză eToro, conform Agerpres.

Potrivit analistului eToro Bogdan Maioreanu, sentimentul de neîncredere în economia românească a rămas la un nivel ridicat în al patrulea trimestru al anului 2025, 70% dintre investitorii individuali români declarând că nu au încredere în perspectivele acesteia, procent similar ca în trimestrul al treilea al acestui an.

"Acest lucru nu este surprinzător, având în vedere că ţara continuă să se confrunte cu o creştere lentă, deficite bugetare ridicate şi inflaţie ridicată. Incertitudinea generată de recentele reforme pentru reducerea deficitului bugetar şi de creşterea impozitelor poate explica nivelul mai ridicat de neîncredere în evoluţia economiei. România continuă să aibă cea mai mare inflaţie din UE, iar investitorii se pregătesc pentru o nouă serie de creşteri de impozite în 2026. Dacă comparăm rezultatele sondajului din acest trimestru cu cele din trimestrul anterior, putem observa o creştere a numărului de investitori care au declarat că nu sunt deosebit de încrezători, de la 43% la 47%, dar şi o scădere a procentului celor care nu sunt deloc încrezători în economia locală, de la 27% la 23%", susţine Maioreanu.

Un semn pozitiv

Cu toate acestea, un semn pozitiv este creşterea încrederii în venituri şi costul vieţii. În acest trimestru, 70% dintre investitorii individuali români sunt încrezători în ceea ce priveşte nivelul lor de trai, comparativ cu 63% în trimestrul anterior. Dintre grupele de vârstă, cea mai mare încredere o are din nou generaţia cea mai tânără, Gen Z, cu 76%, urmată de Gen X (73%), Millennials (69%) şi Boomers cu 45%, arată analiza.

Ultimul sondaj, care acoperă trimestrul al patrulea, arată o creştere a nivelului de încredere în ceea ce priveşte siguranţa locului de muncă, care a crescut la 74% de la procentul anterior de 69% dintre respondenţi. Cu toate acestea, nu a revenit la cel de 77% din trimestrul al doilea. Generaţia Z (18-27 ani) este cea mai încrezătoare (81%), urmată de generaţia Boomers (60-78 ani) cu 76% şi generaţia Millennials (28-43 ani) cu 73%, în timp ce generaţia X (44-59 ani) arată cel mai scăzut nivel de încredere în siguranţa locului de muncă (71%), susţin autorii cercetării.

"Inflaţia rămâne principala preocupare a investitorilor individuali din România, 26% dintre aceştia considerând-o principalul risc pentru portofoliile lor de investiţii. Aceasta este urmată de o posibilă recesiune a economiei globale (25%), starea economiei româneşti (18%) şi un conflict internaţional (13%).", precizează Bogdan Maioreanu.

Ce arată rezultatele acestui trimestru

Rezultatele acestui trimestru arată că pieţele bursiere nu sunt acelaşi lucru cu economia. Pieţele financiare se uită spre spre viitor, iau în considerare aşteptările privind preţurile activelor şi profiturile viitoare, în timp ce economia reală măsoară producţia, locurile de muncă şi veniturile actuale şi pe cele trecute. În timp ce neîncrederea în economia românească continuă să fie ridicată, încrederea în portofoliile de investiţii ale investitorilor individuali români a crescut la 82% de la 72% în trimestrul anterior, mai arată analiza.

"Acest lucru nu ar trebui să fie o surpriză, având în vedere că indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti a crescut cu peste 43% în acest an, în timp ce indicele european STOXX 600 a crescut cu peste 14%, iar indicele american S&P 500 a câştigat peste 16% de la începutul acestui an. Jumătate (50%) dintre investitorii individuali români au acţiuni locale în portofoliile lor, 42% au acţiuni străine, 52% au o formă de criptoactive, în timp ce trei sferturi au numerar, inclusiv conturi de economii. Când au fost întrebaţi în ce sectoare intenţionează să îşi mărească investiţiile, românii au răspuns tehnologia (20%), serviciile financiare (18%), energia (15%) şi imobiliarele (10%). După raportarea rezultatelor financiare pentru trimestrul al treilea, acestea sunt unele dintre sectoarele cu cele mai mari creşteri ale profiturilor, în Europa, inclusiv în România, dar şi peste Atlantic. Iar investitorii au observat acest lucru.

Investitorii sunt pesimiști

"În contextul incertitudinii, al inflaţiei ridicate persistente, al creşterilor de impozite şi al stagnării PIB-ului, investitorii individuali români, în marea lor majoritate, rămân pesimişti cu privire la perspectivele economiei locale. Cu toate acestea, optimismul lor crescând cu privire la finanţele personale şi randamentul investiţiilor arată o separare clară între percepţia asupra economiei şi sentimentul lor faţă de pieţele financiare, mai ales după un an puternic până în prezent", se mai menţionează în material.

Ultimul raport Retail Investor Beat se bazează pe un sondaj realizat în rândul a 11.000 de investitori individuali din 13 ţări şi trei continente. Următoarele ţări au avut 1.000 de respondenţi: Marea Britanie, SUA, Germania, Franţa, Australia, Singapore, Italia şi Spania. Următoarele ţări au avut 600 de respondenţi: Olanda, Danemarca, Polonia, România şi Republica Cehă. Sondajul a fost realizat în perioada 30 octombrie - 13 noiembrie 2025 de către compania de cercetare Opinium. Investitorii individuali au fost definiţi ca fiind independenţi sau consiliaţi şi trebuiau să deţină cel puţin un produs de investiţii, inclusiv acţiuni, obligaţiuni, fonduri, ISA-uri de investiţii sau echivalente.

eToro este o platformă de tranzacţionare şi investiţii care le permite utilizatorilor să investească, să îşi împărtăşească cunoştinţele şi să înveţe. eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide pieţele globale pentru ca toţi cei interesaţi să poată tranzacţiona şi investi într-un mod simplu şi transparent. În prezent, eToro este o comunitate globală cu peste 40 de milioane de utilizatori înregistraţi în 75 de ţări.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri