Învinsă în turul 3 la Roma, Linda Noskova a primit mesaje în care era menţionată mama sa decedată: Sper că într-o zi veţi găsi compasiune în inima voastră

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 12-05-2025 10:32

Actualizat: 12-05-2025 13:32

Article thumbnail

Sursă foto: pixabay.com


Învinsă duminică de Mirra Andreeva cu 6-1, 7-5, în turul al treilea al turneului WTA 1000 de la Roma, jucătoarea cehă Linda Noskova a primit mesaje pe reţelele de socializare în care este menţionată mama sa, care a murit în urmă cu aproape un an, potrivit news.ro

Pe 30 iunie 2024, Linda Noskova şi-a pierdut mama din cauza cancerului. Duminică, Ziua Mamei a fost sărbătorită în multe ţări ale lumii şi a fost o zi specială pentru cehoaica de 20 de ani, care a înfruntat-o pe Mirra Andreeva (locul 7) în turul al treilea al turneului WTA 1000 de la Roma. Numărul 30 mondial a fost învinsă în două seturi (6-1, 7-5) de rusoaică.

După înfrângere, ea a primit mesaje de la diverse persoane care o menţionau pe mama sa.

Noskova a scris pe Instagram în cursul serii pentru a denunţa situaţia. „Pentru toţi cei care au menţionat-o pe mama mea după ce am pierdut, în special de Ziua Mamei: sper sincer că într-o zi veţi găsi compasiune în inima voastră”, a scris ea ca răspuns la pariorii care au atacat-o.

Se întâmplă adesea ca jucătorii care pierd un meci să se trezească insultaţi pe reţelele sociale de către diverse persoane.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri