Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ioan-Aurel Pop: 'Sărbătorirea Secretariatului de Stat pentru Culte, un prilej de conştientizare a rolului instituţiei'

TVR
Ioan Aurel Pop

Sărbătorirea Secretariatului de Stat pentru Culte reprezintă un bun prilej de rememorare şi de conştientizare pentru mulţi a rolului unei instituţii importante în gestionarea raporturilor dintre stat şi cultele religioase, a afirmat joi preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.

El a reamintit că Academia Română are câteva puncte relevante de interferenţă cu această "venerabilă" instituţie, menţionând înfiinţarea ministerului în 1862, respectiv a forului academic în 1866, "la scurtă vreme după Unirea Principatelor, într-o etapă de mare efervescenţă a reformelor de modernizare a statului român din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza", dar şi faptul că mulţi dintre şefii acestui minister au fost membri ai Academiei, potrivit Agerpres.

"Între personalităţile marcante ale vieţii intelectuale şi politice care au condus ministerul sau departamentul sau secretariatul Cultelor s-au aflat numeroşi membri ai Academiei Române, între care îi amintim pe Vasile Alexandrescu-Urechia, membru fondator al Academiei, Alexandru Odobescu, Dimitrie Bolintineanu, şi el membru fondator al Academiei, Titu Maiorescu, Petru Poni, preşedinte al Academiei, Spiru Haret, Dimitrie A. Sturdza, preşedinte al Academiei, Ion C. Brătianu, Simion Mehedinţi, Octavian Goga, P.P Negulescu, Vasile Goldiş, Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, şi el preşedinte al Academiei, episcopul Nicolae Colan, Ion Nistor, Constantin Giurescu, Ion Petrovici, Nicolae Stoicescu, Gheorghe Vlăduţescu, Răzvan Theodorescu", a spus Ion-Aurel Pop, la un eveniment aniversar desfăşurat în Aula Academiei Române.

În cadrul evenimentului intitulat "Ministerul Cultelor - 160 de ani", organizat de Academia Română şi Secretariatul de Stat pentru Culte, consilierul prezidenţial Sergiu Nistor a înmânat secretarului de stat pentru Culte Victor Opaschi Medalia Aniversară a Centenarului Marii Uniri, acordată Secretariatului de Stat pentru Culte de preşedintele Klaus Iohannis.

Consilierul de stat Iulian Chifu a transmis mesajul premierului Nicolae Ciucă, în care şeful Executivului evidenţiază rolul Secretariatului de Stat pentru Culte şi a cultelor în general în asigurarea unui climat de pace socială, bazat pe respectarea "principiilor libertăţii religioase, a neutralităţii statului faţă de orice credinţă religioasă şi a autonomiei cultelor recunoscute cu care statul român colaborează în domenii de interes comun".

Premierul a omagiat "rolul major al cultelor şi implicarea acestora în momentele grele pe care le traversăm" din cauza pandemiei de coronavirus.

"Sigur, vindecarea rănilor psihice şi a sentimentelor de nesiguranţă ale semenilor noştri în suferinţă, ale celor care şi-au pierdut rude, apropiaţi, prieteni şi cunoscuţi, nu s-au epuizat. Asistenţa religioasă continuă în spitale, în şcoli, în comunităţile noastre, cu aceeaşi discreţie şi abnegaţie. Cred că este momentul ca o dată în plus să recunoaştem şi să apreciem cum se cuvine implicarea personalului de cult. Vindecarea trupurilor şi a sufletelor merg împreună mână în mână în componenta religioasă pe care cultele o asumă şi o oferă cetăţenilor români, care este salutară în momente de criză şi de restrişte", a mai spus premierul Nicolae Ciucă în mesaj.

Secretarul de stat pentru Culte Victor Opaschi, care a făcut un istoric al Ministerului Cultelor de la înfiinţare şi până în prezent, a subliniat importanţa elaborării Legii privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor în România, pe acre a caracterizat-o drept un act normativ "democratic şi european, nu numai prin principiile generale pe care le expune, ci şi prin prevederile sale concrete".

"Este necesar şi util ca Secretariatul de Stat pentru Culte să-şi poată juca, în mod predictibil, responsabil şi democratic, rolul de interfaţă între Guvernul României şi toate cultele religioase, rolul de mediator activ între stat şi culte. Viziunea instituţiei noastre privind raportul dintre stat şi culte şi rolul comunităţilor religioase în societate este întemeiată pe realităţile actuale ale societăţii româneşti: grad ridicat de afiliere religioasă a populaţiei, disponibilitatea cultelor de a participa activ la viaţa socială şi de a coopera cu statul la construirea binelui comun, pluralism religios, statul român privind diversitatea etnică şi pluralismul religios ca pe un atu la construcţia binelui comun şi a democraţiei şi nu ca pe o ameninţare la adresa stabilităţii sale", a mai spus Opaschi.

Au fost transmise mesaje, printre altele, din partea secretarului general adjunct al Guvernului Istvan Zahoranszki, a ministrului Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a preşedintelui Curţii Constituţionale, Curţii de Conturi, Consiliului Legislativ, precum şi a Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a transmis mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, iar Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti, Aurel Percă, a transmis mesajul său adresat Secretariatului de Stat pentru Culte.

Deputatul Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCDER) şi liderul religios al musulmanilor din România, Iusuf Murat, au vorbit în numele comunităţilor pe care le conduc.

Au fost transmise mesaje din partea: Episcopiei Sârbe de Timişoara, a Cardinalului Lucian Mureşan, arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, a Arhiepiscopiei Bisericii Armene, a bisericilor Ortodoxă de rit vechi din Romania, Reformată, Evanghelică de confesiune augustană, Luterană, a Uniunii Creştin Baptiste, Cultului Creştin Penticostal, a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.

Împlinirea a 160 de ani de la înfiinţarea Ministerului Cultelor a fost marcată şi de lansarea albumului filatelic cu acelaşi nume, în variantă bilingvă, română şi engleză.

Data oficială a constituirii Ministerului Cultelor este considerată a fi ianuarie/februarie 1862, când, odată cu unificarea administrativă a Principatelor Române, a luat fiinţă Ministerul unic al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, gândit ca o instituţie modernă, cu atribuţii bine conturate, care să gestioneze raporturile dintre stat şi culte. De la înfiinţare şi până în prezent, acest organism a purtat diferite denumiri, în funcţie de articularea instituţională a domeniului cultelor cu alte arii de politici publice: Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Ministerul Cultelor şi Artelor, Ministerul Cultelor, Departamentul Cultelor, Ministerul Culturii şi Cultelor, Secretariatul de Stat pentru Culte.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.