Conferinţa judeţeană a PSD Bihor l-a ales, pentru al treilea mandat consecutiv, pe Ioan Mang în funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Bihor, el fiind singurul candidat pentru această funcţie.
"Aş vrea ca împreună cu toţi colegii mei din judeţ să reuşim să obţinem rezultate şi mai bune pe viitor şi să putem face în judeţul Bihor ceea ce credem noi, în urma discuţiilor cu cetăţenii, că este benefic pentru judeţ. Vom continua proiectele de investiţii pe care le-am început şi poate vom continua şi mai bine dialogul cu comunităţile locale, cu toate UAT-urile, pentru a vedea ce ar mai trebui să facem", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, vicepreşedinte al CJ Bihor.
Lucrările de alegeri au avut loc în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea şi au fost conduse de senatorul PSD Şerban Nicolae.
"Eu aş vrea să le transmit bihorenilor să aibă încredere în candidaţii Partidului Social Democrat, că sunt candidaţi care ştiu ce au de făcut, care au experienţa necesară, au probitatea morală să vină în faţa oamenilor, o fac transparent şi la vedere. Sunt oameni care îşi iubesc semenii, comunităţile. Nu candidează pentru ei ca să aibă un loc de muncă, ci pentru a administra bine şi să dezvolte comunităţile locale, astfel încât Bihorul să fie, într-adevăr, o poartă de intrare dinspre Europa de care să fim mândri", a declarat, pentru AGERPRES, senatorul Şerban Nicolae.
Pentru funcţia de vicepreşedinte s-au înscris în competiţie doi candidaţi, Emilian Pavel şi deputatul Ioan Sorin Roman. Ales cu 385 de voturi a fost Emilian Pavel. Contracandidatul său a întrunit 239 de voturi.
Delegaţii prezenţi la conferinţa judeţeană au votat deschis cei 16 vicepreşedinţi înscrişi, dar cum statutul permite 17 vicepreşedinţi, ultimul a devenit deputatul Sorin Roman, candidat pentru funcţia de vicepreşedinte executiv. Aceştia sunt: Avram Nicolae, Bogdan Gheorghe, Boit Nicolae, Chirilă Bujor, Cozma Vasile, Debelka Boglarka, Dume Dorel, Duţă Nicolae, Durnea Cosmin, Gherman Dumitru, Oros Florian, Popa Alina, Ştefanica Adrian, Tuduce Mircea, Tota Victoria, Ţîrle Leontin şi Ioan-Sorin Roman.
S-au primit şi votat câte şapte propuneri pentru cele două comisii: cea de etică, integritate şi arbitraj, respectiv control financiar intern.
De asemenea, s-au votat cei 26 de delegaţi ai PSD Bihor la Congresul PSD, cu dată neprecizată încă.
Ioan Mang, reales în funcţia de preşedinte al PSD Bihor: 'Vom continua şi mai bine dialogul cu comunităţile locale'
București
15°C
Articole Similare

600
VIDEO Grindeanu intră peste Bolojan după discuțiile cu patronii de firme din România: Afacerile se închid, e nevoie de măsuri urgente
600

1.280
Ministrul Transporturilor: S-a semnat contractul pentru cel mai dificil lot din Autostrada Unirii
1.280

3.053
PNL somează PSD pe tema ieșirii de la guvernare: „Există acum o fereastră de oportunitate pentru PSD să renunțe la această retorică”
3.053

3.249
Transfer din opoziție, în plină criză a coaliției - Deputatul Cristian-Emanuel Cîmpan trece de la POT la PSD
3.249

1.812
Laura Codruța Kövesi a solicitat ridicarea imunității pentru 11 deputați greci: Fraude masive cu fonduri europene
1.812

5.182
VIDEO România riscă să rateze un jalon-cheie din PNRR: Vizează toți bugetarii din țară
5.182

3.993
VIDEO PSD joacă tare: Grindeanu nu exclude schimbarea protocolului și aruncă în aer scenariul guvernării
3.993

81
Mihai Fifor (PSD): Premierul Bolojan recidivează grav aprobând Memorandumul privind Acordul Mercosur.Este momentul ca premierul-kamikaze să plece acasă
81

4.315
EXCLUSIV SURSE - Însemnele Ținutului Secuiesc dinamitează Coaliția de guvernare. Culisele scandalului iscat în plenul Senatului / VIDEO
4.315

1.652
VIDEO Grindeanu nu-l slăbește pe Ilie Bolojan: Coaliția nu funcționează așa cum trebuie, trebuie să se schimbe. Toată lumea se ceartă cu toată lumea
1.652

5.693
VIDEO Sorin Grindeanu lămurește scandalul corupției de la ARR: Eu țin în cutii de pantofi prețul la motorină! Dacă știam, îl reclamam eu
5.693

4.067
VIDEO Sorin Grindeanu neagă întâlnirea cu Nicușor Dan și lansează un scenariu exploziv: PSD poate să treacă în opoziție
4.067

1.616
Oana Gheorghiu le spune politicienilor că "oamenii nu se mai mulțumesc cu vorbe": "România e acum ca o navă aflată pe o mare în plină furtună şi cu un foc la bord"
1.616
















Comentează