Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ioan Mircea Pașcu: 'Cea mai bună contribuţie pe care o ţară membră poate să o aducă la NATO este să-şi întărească apărarea'

ioan mircea pascu

Cea mai bună contribuţie pe care o ţară membră poate să o aducă la NATO este să-şi întărească apărarea, a declarat, vineri, vicepreşedintele Parlamentului European, Ioan Mircea Paşcu, scrie agerpres.ro.

citește și: Detalii neștiute scoase la suprafață: Avere uriașă pentru noua șefă CSM!

"Cea mai bună contribuţie pe care o ţară membră poate să o aducă la NATO în momentul de faţă este să îşi întărească apărarea cât poate de mult, să nu pună sarcini suplimentare pe Alianţă, pentru că, până la urmă, dacă fiecare dintre noi ne întărim propria securitate şi Alianţa e mai puternică", a afirmat Paşcu, cu prilejul unei conferinţe.

El a menţionat că există o relaţie competitivă din punct de vedere comercial între membrii NATO.

"Avem o relaţie competitivă din punct de vedere comercial, aşa a fost de la bun început între membrii celor două maluri ale Atlanticului. Această relaţie competitivă s-a accentuat în ultima vreme, dar în acelaşi timp avem o bună cooperare în planul de securitate şi politic, din punctul acesta de vedere, ideea este să nu lăsăm ca lucrurile acestea de competiţie să impieteze asupra cooperării în celălalt domeniu", a afirmat Paşcu.

El a spus că fenomenul ştirilor false se practică peste tot, de aceea este nevoie de o capacitate proprie de analiză din partea tuturor cetăţenilor.

"Dacă înainte mergea formula 'Aţi minţit poporul cu televizorul', de data asta se minte cu Facebook-ul şi cu celelalte mijloace de social media şi există această idee - că dacă un lucru a apărut pe social media este adevărat. Şi aici se pot face foarte multe manipulări, de regulă se păstrează două, trei elemente care sunt reale, pentru ca la un control, la scanare, să se vadă că totuşi e ceva real, dar restul sunt umplutură (...) Riscurile (ştirilor false - n.r.) sunt că ne creăm o imagine falsă şi luăm decizii greşite, care ulterior vor fi taxate, poate se şi aşteaptă acest lucru", a declarat Paşcu.

Şeful Direcţiei Informare şi Relaţii Publice a Ministerului Apărării Naţionale, Constantin Spînu, a spus că şi anul viitor va continua campania de informare "#WeAreNATO".

"Ne-am propus să continuăm şi la anul campania '#WeAreNATO', schimbând un pic optica şi focusul, vom merge pe evenimente mult mai nişate, mult mai specializate, vom încerca să acordăm acum tinerilor şansa de a dezbate, de a ne explica punctul lor de vedere şi vom organiza activităţi specifice, de genul public debate, concursuri de eseuri, lucruri care să poată să dea substanţă campaniei", a precizat Spînu.

În opinia sa, cea mai bună armă împotriva propagandei este adevărul. "Încercăm să asigurăm cetăţenilor României un acces neîngrădit, un acces cât mai rapid la informaţiile corecte, verificate, care prezintă cu adevărat datele despre securitatea naţională a României din punct de vedere militar", a spus Spînu.

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a organizat, vineri, în parteneriat cu MApN, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Educaţiei Naţionale, evenimentul de informare publică "#WeAreNATO". Tema conferinţei organizate la sediul SNSPA a fost "Fake news şi impactul acestui fenomen asupra securităţii şi apărării".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.