Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ioana Bran, deputat PSD: Vă îndemn pe toți să veniți la vot!

facebook.com
Ioana Bran

Deputatul PSD, Ioana Bran, face un apel la toți cetățenii să vină la urne în 6 decembrie și să voteze. Ea susține că e foarte important ca românii să tranșeze prin vot ceea ce își doresc pentru următorii 4 ani de zile:

”Astăzi se încheie campania electorală pentru alegerile parlamentare, iar duminică, pe 6 decembrie, suntem așteptați cu toții la vot.

A fost și este încă o perioadă grea, în care pandemia de COVID-19 a scăpat de sub control. A fost, de asemenea, un an încărcat de evenimente politice. România este în criză sanitară, dar și într-o criză economică acută. Președintele și guvernul „său” au promis sprijin pe toate palierele, de la sănătate, la susținerea capitalului românesc, de la măști de protecție, la tablete pentru școlarii care învață online. Dar nu s-au ținut de cuvânt...

Poate că mulți dintre dumneavoastră ați obosit. Poate vă gândiți că e absurd să închizi școlile pentru procesul de educație, dar să le deschizi pentru alegeri și vă temeți pentru sănătatea dumneavoastră.

Aveți tot dreptul să fiți obosiți sau să vă temeți! Dar votul este un drept la care nu putem renunța. Schimbarea în bine a României nu poate veni din partea unei minorități politice care se agață cu orice preț de putere. Aceasta nu poate veni decât cu votul fiecăruia dintre noi.

Doar prin vot putem legitima o majoritate căreia să îi pese de oameni și să lucreze pentru ei. Iar când spun acest lucru, mă refer explicit la votul pentru colegii mei social-democrați. PSD este un partid puternic și coerent. Guvernarea liberală, girată în mod neconstituțional de președintele țării, ne-a adus în prag de dezastru.

Alegerile vor limpezi această stare de lucruri. Așa că vă îndemn pe toți să veniți la vot. Să respectați toate regulile de protecție a sănătății și să vă exercitați cel mai important drept cetățenesc.”, a scris Ioana Bran, pe pagina sa de Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.