DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Iohannis: Antonescu - preşedinte al Senatului a fost o alegere, nu o înţelegere

'Senatul l-a ales pe domnul Antonescu preşedinte. Până ce Senatul face altă alegere, aşa va rămâne. A fost o alegere, nu o înţelegere', a declarat acesta, marţi seară, în debutul Delegaţiei Permanente a PNL, adăugând că în ceea ce priveşte o eventuală demisie a lui Crin Antonescu de la şefia Senatului, aşa cum sugera liderul senatorilor social-democraţi, Ilie Sârbu, subscrie la declaraţiile deja susţinute de către preşedintele liberalilor. Totodată, Iohannis a susţinut că PNL nu este în măsură a-l 'obliga' pe Victor Ponta să demisioneze din fruntea Executivului. 'Vom discuta prima dată ce vom face ca principiu. După care vom vedea. Nu suntem în poziţia să obligăm pe cineva să îşi dea demisia. Departe de noi. Procedura parlamentară este cu totul alta - de moţiune şi vot. Dacă se va ajunge acolo, dacă se va ajunge acum sau mai târziu, nu putem să ghicim de acum', a mai declarat liberalul. Klaus Iohannis a ţinut să precizeze că, în ce priveşte Delegaţia Permanentă a partidului, situaţia PNL va fi analizată 'democratic'. 'Lucrurile sunt deschise. De asta ne întâlnim. Suntem un partid democratic şi e bine să se ştie că noi ne adunăm ca să discutăm situaţia, nu să consfinţim declaraţiile cuiva care s-au făcut, poate, aseară. Nu asta este ideea, ideea este ca preşedintele Antonescu să vină, să prezinte în Delegaţia Permanentă situaţia, după care se va dezbate chestiunea şi se va lua o hotărâre, oricare ar fi aceea. Nu pot să spun de acum ce se va hotărî astfel', a spus acesta, adăugând că există posibilitatea ca unele decizii să fie aprobate cu vot secret', a adăugat acesta. Întrebat dacă situaţiile liberalilor Dan Radu Ruşanu şi Daniel Chiţoiu afectează imaginea PNL, Iohannis a replicat: 'Cu siguranţă că nu fac bine, dar ele nici nu afectează discuţiile din această ţară. Nu cunosc absolut deloc acuzaţiile şi nu îmi permit să fac o evaluare'. AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.