Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iohannis, anunţ de ultimă oră: Reconstrucţie din temelii

iohannis discurs

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi un mesaj cu prilejul celebrării a 25 de ani de existenţă a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, în care afirmă că problemele grave din sistemului de educaţie demonstrează că este imperios necesară reconstrucţia acestuia.

"Lipsa de viziune şi perspectivă, strategiile de scurtă durată, schimbările repetate şi inconsecvenţa au adus un mare deserviciu educaţiei româneşti. Problemele grave cu care se confruntă astăzi sistemul de educaţie din România demonstrează, fără doar şi poate, că este imperios necesară reconstrucţia lui. Dar reforma sistemului educaţional trebuie aşezată cu calm, fără agitaţie şi scandal, astfel încât să fie implementată gradual, într-o perioadă de timp rezonabilă. Chiar dacă rezultatele nu vor fi imediate, numai prin stăruinţă, consens şi printr-un efort comun putem produce schimbarea atât de mult necesară. Pas cu pas, vom putea obţine un sistem de învăţământ performant, care să răspundă cerinţelor pieţei şi să aducă României acel statut pe care îl râvnim, de ţară cu un sistem de educaţie de înaltă calificare şi performanţă", afirmă şeful statului în mesajul transmis de consilierul prezidenţial Andrei Muraru.

El subliniază că reforma în educaţie trebuie gândită foarte bine, fiind un mecanism foarte complicat şi foarte scump.

"Pentru a avea însă o şansă, România trebuie să investească masiv într-un nou sistem. Dar ce şi cum trebuie făcut în detaliu nu este rolul preşedintelui să spună, să dea lecţii sau să impună soluţii. Rolul meu este să fac în aşa fel încât toate forţele politice să accepte un plan pe termen lung, iar toţi ceilalţi factori implicaţi să implementeze această mare reformă care ne aşteaptă. Nu îmi imaginez că această regândire a sistemului educaţional se poate face în afara concursului oferit de sindicate. Dimpotrivă, mă bazez foarte mult pe dumneavoastră şi vreau să lucrăm cot la cot pentru succesul acestui proiect de ţară", arată şeful statului.

Iohannis felicită Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ pentru cei 25 de ani de activitate.

"E o performanţă în sine faptul că în tot acest timp v-aţi remarcat ca un actor social puternic, punându-vă întreaga competenţă şi experienţă în slujba educaţiei, pentru schimbarea calităţii învăţământului. Educaţia este pilonul de bază al unei societăţi sănătoase, aşa cum a arătat-o în ultimele decenii evoluţia statelor care au mizat pe investiţiile majore în acest domeniu. O naţiune nu poate să performeze şi nici să evolueze dacă sistemul de învăţământ este deficitar şi prezintă numeroase carenţe", consideră el.

Preşedintele Iohannis mai declară că educaţia constituie o prioritate naţională, fiind cea mai importantă resursă de care dispunem ca naţiune.

"Dar de aici însă şi până la a transforma această resursă într-una care să contribuie substanţial şi decisiv la progresul şi la prosperitatea societăţii româneşti, depinde de modul în care noi, ca decidenţi, ne raportăm la sistemul educaţional. Vă asigur de toată susţinerea mea şi vă rog să aveţi încredere că, în final, dacă vom lucra împreună - oameni politici, sindicate şi alţi actori implicaţi - vom reuşi. A reuşi înseamnă şi asigurarea unui climat favorabil revenirii în ţară a tinerelor talente care performează peste hotare, şi reevaluarea statutului dascălilor, care a suferit o degradare accentuată în ultimele două decenii, şi investiţii financiare solide, care să sprijine constant şi eficient educaţia românească", consideră Iohannis.

Potrivit şefului statului, viitorul învăţământului românesc depinde de abilitatea tuturor de a recunoaşte şi de a împărţi responsabilitatea în procesul de schimbare a sistemului educaţional din România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.