Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iohannis, anunț despre o mare reformă

'Dacă românii îmi vor da votul lor, îmi propun, ca preşedinte al României, să organizez o dezbatere naţională pe tema educaţiei, în urma căreia să rezulte ţinte şi etape clare prin care să reconstruim întregul sistem', declară Iohannis într-un mesaj transmis duminică, cu ocazia Zilei Internaţionale a Profesorilor. 'În opinia mea, termenul care defineşte cel mai potrivit esenţa acestei meserii este cel de 'dascăl', şi nu de 'profesor'. Actul de educare este o formă de serviciu public, de calitatea căruia depinde într-un grad foarte înalt dezvoltarea întregii societăţi. Cei care intră în sistemul de învăţământ au misiunea de a transmite nu doar cunoştinţe, dar şi valori generaţiei tinere şi, din această perspectivă, dascălul este cel pentru care această profesie reprezintă o adevărată vocaţie. Îmi doresc să fie din ce în ce mai mulţi dascăli printre profesorii noştri!', mai spune Iohannis "În cadrul programului meu prezidenţial, educaţia reprezintă o prioritate, iar viziunea mea este centrată pe respectul care trebuie acordat dascălilor, ca şi pe conştientizarea faptului că niciun alt sistem nu are capacitatea să schimbe lucrurile atât de profund. Pentru ca învăţământul românesc să ajungă performant, este necesară o abordare care să pornească de la o decizie luată consensual, care să fie asumată pe termen lung, cel puţin de către principalele partide parlamentare', declară preşedintele PNL. În opinia sa, pentru a avea un sistem de educaţie performant, este nevoie, în primă etapă, ca segmentul preuniversitar să nu fie bazat exclusiv pe formule de acumulare de informaţii, ci pe îmbinarea teoriei cu practica. Ulterior, în cadrul segmentului universitar, prioritară ar trebui să fie acumularea masivă de competenţe, care să permită specializarea, în mod real, într-un domeniu, adaugă Iohannis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.