Președintele Klaus Iohannis a subliniat, la ceremonia de decorare a Fundației Special Olympics din România, importanța celor din fundație în promovarea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități intelectuale și de dezvoltare: „schimbați mentalități, eliminați prejudecăți”.
„Mă bucur că ne aflăm aici împreună, în acest moment aniversar, pentru a sărbători cei 20 de ani de când Fundația Special Olympics din România transformă limitele în oportunități de autodepășire.
În numele statului român, dar și al meu personal, doresc să vă transmit întreaga apreciere și admirație pentru nobila misiune pe care ați îndeplinit-o în ultimele două decenii și pentru eforturile semnificative pe care le-ați depus pentru a fi alături de persoanele cu nevoi speciale, familiile și apropiații acestora. Incluziunea reprezintă o țintă pe care trebuie să o atingem la nivelul întregii societăți și în toate aspectele vieții noastre, iar mișcarea Special Olympics contribuie în mod activ la realizarea acestui obiectiv. Prin activitățile desfășurate, schimbați mentalități, eliminați prejudecăți, promovați toleranța și acceptarea diversității”, a afirmat președintele, potrivit mediafax.
Potrivit lui Iohannis, cei de la fundație reușesc să transmită încredere persoanelor cu dizabilități intelectuale și de dezvoltare, care au mare nevoie de sprijin și încurajare, și le oferă o voce puternică, atrăgând atenția asupra nevoilor lor specifice și a provocărilor cu care se confruntă.
„De asemenea, prin intermediul educației și al sportului, sprijiniți tinerii și comunități întregi și dați o șansă în plus unui viitor mai bun pentru România. Îmi face o deosebită plăcere să avem astăzi alături de noi o parte dintre sportivii Special Olympics, care reprezintă un exemplu elocvent al puterii și al hotărârii. Dragi bravi sportivi, sunteți modele de urmat pentru întreaga societate, arătați permanent ce înseamnă cu adevărat reușita și demonstrați în mod constant că, prin ambiție și perseverență, obstacolele pot fi depășite și succesul este posibil. Atitudinea voastră pozitivă, încrederea în propriile forțe, curajul cu care înfruntați orice provocare și modul în care sunteți din ce în ce mai buni în ceea ce faceți reprezintă o sursă de inspirație pentru noi toți. La fiecare competiție la care participați ne cuceriți cu poveștile voastre incredibile și cu performanțe impresionante, care ne emoționează și ne motivează să credem că ceea ce uneori poate părea de netrecut este cu putință atunci când nu renunți și depui eforturi consistente pentru a-ți îndeplini obiectivele”, a afirmat șeful statului.
Comentează