Premium
Super interesant. Și în același timp spectaculos. Într-o perioadă în care PSD era mai anesteziat decât oricând, președintele Klaus Iohannis a decis să-i ofere lui Marcel Ciolacu o gură de oxigen. Și a făcut acest lucru într-un mod aproape ostentativ. Ca să se știe. Acuzațiile extrem de grave și aparent nemotivate lansate în ajun de Paște de președintele Klaus Iohannis, într-o ieșire specială la rampă, ar putea să scoată acest partid din starea de paralizie. În care l-a adus Marcel Ciolacu.
PSD nu a făcut nimic special. Absolut nimic de natură să-i stârnească mânia lui Klaus Iohannis. Spre deosebire de ALDE și Pro România, Ciolacu nici măcar nu a promovat ideea respingerii în Parlament a decretului privind prelungirea stării de urgență. Deși ar fi avut toate motivele să o facă. Primul și cel mai important aspect este că decretul nu s-a mărginit la a anunța pur și simplu o decizie privind prelungirea stării de urgență. Acest decret conține detalii care exced competențelor și prerogativelor prezidențiale. Conform legii fundamentale, președintele poate, în anumite circumstanțe, și pentru o perioadă de maxim 30 de zile, să decreteze starea de urgență. Cu semnătura premierului și sub condiția unei aprobări a Parlamentului. Nu este rolul președintelui acela de a reglementa ce urmează să se întâmple sub această umbrelă a stării de urgență. Acest rol îi revine Guvernului. Și în primul rând, ministrului de Interne. Din această perspectivă, PSD ar fi fost îndreptățit să respingă în Parlament decretul prezidențial.
Dar mai există și un al doilea motiv. Parțial legat de primul. În primele 30 de zile, Guvernul nu a făcut ceea ce trebuia să facă. Adică să combată în mod eficient pandemia și să salveze economia utilizând instrumentele puse la dispoziție de starea de urgență. Și a făcut ceea ce nu trebuia să facă. A restrâns nemotivat drepturi și libertăți. Dealtfel acestea au fost în linii mari și principalele obiecții formulate de ALDE și Pro România. Ai căror lideri și-au revenit brusc, deși cu întârziere, din starea de buimăceală în care s-au aflat. În tot acest an.
Prin urmare, PSD era îndreptățit să respingă în Parlament decretul, să explice de ce o face și să propună soluții adecvate pentru ca lucrurile să meargă mai departe și fără o stare de urgență prost administrată. Marcel Ciolacu, sub aspect mediatic, dispunea în acet sens de un argument infailibil. Și anume refuzul președintelui Klaus Iohannis de a se consulta cu Opoziția pe tot parcursul stării de urgență, care a durat deja 30 de zile, și refuzul lui Orban de a răspunde solicitării Opoziției și de a participa la o videoconferință împreună cu liderii acesteia. În concluzie Marcel Ciolacu a avut în esență comportanentul unui yesmen, atât în raport cu Ludovic Orban, cât mai ales în raport cu președintele Klaus Iohannis. Și atunci de unde până unde acest atac neașteptat extrem de dur al lui Klaus Iohannis? Prin care acesta acuză PSD de tot ceea ce poate fi mai rău, tratând acest partid ca pe o formațiune fără legitimitate, ca dealtfel și pe parlamentarii aleși în urma unui scrutin electoral cât se poate de legitim. Ce s-a putut întâmpla pe ultima sută de metri, astfel încât Klaus Iohannis să își iasă din țâțâni? Aparent ne-am putea imagina că președintele a fost deranjat de inițiativa lui Șerban Nicolae, care a reușit să coalizeze Opoziția din Parlament și, aprobând decretul președintelui, așa cum a fost el scris, cu toate inepțiile din text, să-i agațe la butonieră și o hotărâre a Parlamentului, Care nu face nimic altceva decât să reafirme o prevedere constituțională. Și anume că drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor nu pot fi diminuate decât printr-o lege. Adică nu prin ordonanțe militare. Și nici prin decrete prezidențiale. Ce înțelegem din asta?
Înțelegem că, pentru a diminua drepturi și libertăți pe perioada stării de urgență, Guvernul, pentru a proceda cu maximă celeritate, emite ordonanțe de urgență care, tot printr-o procedură de urgență, ar urma să fie analizate și aprobate de Parlament. Sau, acolo unde este cazul, modificate ori respinse. Îl castrează această hotărâre a Parlamentului pe președinte? Atentează această hotărâre la vreuna dintre prerogativele constituționale ale acestuia? Evident, nu. În schimb, lasă mai greu loc unuri abuzuri. Prin urmare, izbucnirea de furie vehementă a lui Klaus Iohannis din Joia Mare nu poate fi motivată decât într-o cu totul altă cheie. Care ar putea fi aceasta?
Din întreaga atitudine, din întregul comportament și din toate declarațiile lui Marcel Ciolacu, nu trebuie să fii cititor în stele pentru a observa că acesta, sacrificând propriul partid, acționează într-o bună înțelegere cu Klaus Iohannis. Probabil în baza unor consultări netransparente. Dar, procedând altfel, uneori chiar ostentativ, Marcel Ciolacu își reduce șansele de a fi confirmat, în ciuda exhibițiilor organizatorice pe care le face, în poziția de președinte al partidului. El dă apă la moară opoziției din ce în ce mai viguroase din interiorul PSD. Atacând PSD în forță, Klaus Iohannis obține ca efect legitimarea lui Marcel Ciolacu. Iar efectul secundar este blocarea realizării unui front comun al Opoziției, front care nu se poate reconstrui în jurul PSD decât în condițiile în care autoritatea lui Ciolacu este diminuată. Or președintele a acționat tocmai în sensul întăririi autorității lui Ciolacu. Așa că domnii Tăriceanu și Ponta mai au de așteptat.
Ieșirea la rampă aparent violentă a lui Klaus Iohannis nu este, în acest context, decât o operațiune politică executată ca la carte. După manual. Iar ziua a fost anume aleasă. Ceea ce Iohannis avea de spus a spus. Și rămâne în conștiința colectivă. Apropierea sărbătorilor pascale îi împiedică pe adversarii lui politici să riposteze viguros și deîndată. Agenda publică este, în aceste zile, acaparată de sfintele Sărbători de Paște, de pandemie și de criza economică. Ea se focalizează mai puțin sau deloc asupra pericolului major care este criza politică. Practic, Klaus Iohannis a ales un moment în care terenul de joc era gol, iar arbitrii erau plecați la toaletă. Și a acționat fulgerător. Revigorându-l pe mortul de serviciu. Pe Marcel Ciolacu. Făcându-i acestuia respirație gură la gură.
Sorin Roșca Stănescu, jurnalist
